Archive for the ‘hopes&dreams’ Category
Giulgiul din Torino
Posted on: aprilie 2, 2010
Cred in miracole pentru ca cred in Dumnezeu si in Fiul Sau, asa cum fac multi dintre noi. Si tot asa, precum multi dintre noi, as vrea sa calc prin locurile in care s-a nascut si a trait Isus sau sa ating lucruri pe care le-a atins si El.
Insa e o problema pentru cei care au nevoie de dovezi ale existentei Lui. E ca si cand n-ar crede. Asa ca nu inteleg de ce e lupta asta pe Giulgiul din Torino. De ce se cearta preotii si cercetatorii in incercarea de a atesta lintoliul lui Isus.
Pentru mine nu conteaza daca este sau nu adevarat. Nu ma afecteaza cu nimic, nu-mi misca credinta in niciun fel.
Parca de cand a fost descoperit, oamenii au facut ca totul sa para mai rau. Tot felul de discutii si certuri legate de veridicitatea acestuia. Pana in 2010 si de cand a fost descoperit, in secolul al VII-lea, nimeni nu a fost in stare sa stabilesca daca intr-adevar este lintoliul lui Isus. Preoti, cercetatori, oameni de stiinta de la cele mai prestigioase institute de cercetare si universitati, nu au ajuns nici pana acum la o concluzie: este sau nu este.
N-am nevoie de o carpa ca sa stiu ca Isus a exista. N-am nevoie de o carpa la care sa ma inchin. Nu ea face miracole.
Apoi, ma distreaza foarte tare comercializarea fenomenului. Am citit ca s-au pus in vanzare ochelari 3D pentru cei care vin la Biserica Sf. Ioan Botezatorul, din Torino, acolo unde se afla giulgiul. Aici stirea.
Despre giulgiul din Torino, aici sau aici.
La fel e si cu Lumina Sfanta. Oamenii se calca in picioare sa ia Lumina Sfanta. Cred ca viata lor se va schimba miraculos. Dar nu Lumina e cheia, ci credinta.
O imbratisare
Posted on: martie 31, 2010
… pentru Raluca si pentru ce s-a intamplat astazi, cu mentionarea: sa nu incetezi sa crezi niciodata.
- In: credinta | eu | ganduri/temeri | hopes&dreams | nebunii de-ale mele
- 1 Comment
Am fost sa ma spovedesc la Stavropoleos. Unu la mana: e greu. Doi: e si mai greu la Parintele Iustin.
M-am dus setata sa-mi vars toate temerile, neincrederile, fricile si groazele cautand o solutie si, cand am ajuns, am uitat tot, plus ca tremuram din toate incheieturile.
Mi-am adus aminte cat de frica imi era cand, copil fiind, faceam vreo boacana si trebuia sa-i spun mamei sau cand tre sa dau socoteala in fata sefului. Astea mi s-au parut floare la ureche pe langa spovedanie.
Trecand mai departe, nu uitati ca saptamana aceasta sunt Deniile. Aici e un program al acestora, daca sunteti interesati.
- In: eveniment | filme | frumos | hopes&dreams | la 4 ani
- Lasă un comentariu
Sincer, ma intrebam cand o sa revina Disney cu genul clasic de film animat care l-a/i-a consacrat. Si a revenit cu Printesa si broscoiul chiar daca are si accente moderniste.
Asa se face ca sambata dimineata am onorat invitatia la bal si la premiera. Cand am auzit ca e dublat in romana, am strambat putin din nas pentru ca vroiam sa-i aud pe John Goodman (Big Daddy), Oprah Winfrey (Eudora) sau pe Jennifer Lewis (Mama Odie). Dar nici Tamara Buciuceanu-Botez in rolul Mamei Odie, Maria Ploae (Eudora) si Pavel Bartos (Dr. Facilier) n-au fost mai prejos. La fel si dialogurile care au fost adaptate foare bine in romana.
Dar, dincolo de toate acestea, trebuie sa vedeti filmul pentru culori, muzica, efecte speciale, pentru minunata lume a nemuritorului Disney. Prietenie, vise, impliniri sunt lucruri puse in scena absolut superb in „Printesa si broscoiul”.
Mi-a placut foarte mult Big Daddy, printul Naveen, aligatorul jazzoman, licuriciul Raymond, mama Odie si chiar Charlotte.
Veti rade, va veti si intrista putin, dar nu va veti pierde speranta. Si credeti-ma, nu conteaza ce varsta aveti. E pentru toti.
P.s.: Mariuca nu a avut rabdare sa stea pana la final, deci nu stiu cum s-a terminat, insa, special pentru mine, ma voi intoarce sa vad filmul complet.
Si nu uitati: From the magic within our hearts to the adventure beyond the horizon there is only one Disney .
Ne pregatim de bal
Posted on: martie 24, 2010
… si am emotii.
Am primit invitatie de la Disney Channel Romania (via Nicola Porter Novelli, multumim mult) pentru Balul printeselor si al printilor care va avea loc sambata la Cinema City de la Afi Palace Cotroceni. Balul e prilejuit de lansarea filmului animat „Printesa si Broscoiul”.
De ce am emotii, de fapt temeri? Ca nu am rochita de bal pentru Mariuca. Adica, am o fustita/rochita din voal si un voal roz de pus pe cap, dar mi-e teama ca alte fetite vor fi „spectaculoase”, iar Mariuca o sa zica „uite mami”.
Costumul ei va fi compus dintr-o bluzita sau camasa alba, fustita de voal, dresuri alb cu roz, pantofi alb cu roz. Sper sa fie suficient ca sa se incadreze.
In alta ordine de idei, sunt foarte curioasa daca o sa reziste pana la sfarsitul filmului, avand in vedere experientele trecute.
Maria si apostolii
Posted on: martie 21, 2010
- In: frumos | hopes&dreams
- 1 Comment
Cei mai buni prieteni ai Mariucai sunt, culmea, 3 baieti cu care cel mai adesea se vede la biserica la care mergem saptamanal, Stavropoleos. Ne vedem si in „timpul liber”, evident, ca doar suntem prieteni foarte buni.
Doi dintre baieti sunt frati: unul de 5 si unul de 4 ani, iar unul d-abia a facut 2 ani. Acum, sa va spun cum ii cheama pe cei trei: primii doi sunt Luca si Ioan, iar cel de-al treilea, Matei (cel mic).
Avem deci Ioan, Luca si Matei. Plus o fata, Maria. Asa a fost sa fie. Nu Marcu, ci Maria. Ei sunt prietenii ei cei mai buni.
De ce am facut-o
Posted on: martie 16, 2010
Ea nu a fost planificata. A fost data de sus, a fost un semn. Asta cred si o voi crede in continuare. La fel si tati.
Acum vreo 5 ani, cand ea inca nu exista, eram amandoi varza. El muncea mult, eu eram nefericita la locul de munca si asa mai departe. Ne desparteam, ne impacam si tot asa. Da’ ne iubeam. Si eram foarte tineri. Si s-a intamplat. Si, desi eu dardaiam din toate incheieturile cand am ajuns la doctor, am decis pe loc: il facem.
Eram asa: eu stateam la mama, el intr-o maghernita undeva prin Dorobanti. Am cautat trei luni un apartament de inchiriat si am gasit cand eram prin luna a patra. In momentul in care am semnat actele, ne-am mutat amandoi. Ne-am descurcat foarte greu la inceput. Nici nu mai vreau sa-mi aduc aminte, stiu doar ca au fost cateva luni foarte grele. Dar am mers mai departe. Pentru ca o voiam pe ea.
N-aveam mobila, n-aveam masina de spalat, n-aveam televizor. Dar nu am tipat dupa ele nicio secunda. Televizorul l-am inlocuit cu multe carti citite de dimineata pana seara, iar rufele de spalat le caram in vreo trei pungi, in tramvaiul 41, trei statii pana la mama, avand burta la gura. Dar nu m-am plans, pentru ca stiam ca lucrurile se vor rezolva.
Nici nu ne-am casatorit imediat, desi parintii ne bateau la cap sa facem macar cununia civila. Nu ne-am grabit. Nu asta era prioritar. Am facut-o pana la urma, exact cand Mariuca a implinit 1 an si i-am taiat turta, iar cununia religioasa am facut-o peste inca 1 an. Am vrut sa asteptam ca sa facem totul asa cum ne-am gandit noi si a fost mult mai bine, chiar daca a fost ceva foarte simplu.
Cand a venit ea, nimic nu mai era ca inainte. A trecut si partea grea si ne-am bucurat in liniste alaturi de ea. Era si este si mai frumos.
Am scris postul asta pentru ca tot constat ca oamenii vor sa isi intemeieze nu-stiu-ce cariera, vor nu-stiu-ce casa etc si apoi se gandesc la copil. Din partea mea, fiecare cu treaba lui, dar nu inteleg de ce e impamantenita chestia asta, parca ar fi o lege pe care toti trebuie s-o respecte. Mi-am adus aminte cum eram atunci, n-aveam nimic si totusi, ne-am descurcat bine.
Sunt un om bun
Posted on: martie 12, 2010
Totul porneste de la discutiile despre zilele babei Dochia: baba mea, baba ta. „A mea a fost pe … si a fost soare, inseamna ca e de bine, sunt o persoana buna. A ta a fost pe … si a nins, a plouat, a fost urat, deci nu prea e de bine, esti un om rau”.
Stati putin! Discutia mi se pare cat se poate de aberanta. Sufletul unui om nu e caracterizat de o … baba. Am tot vazut statusuri pe facebook/twitter/mess de genul “azi e baba mea si uite ce urat e afara…”. Eu oricum nu le am cu superstitiile si poate, acest post, de aici porneste, dar sa fim realisti: e aberanta discutia.
Si uite asa, baba mea a fost in ziua de luni, mai precis pe 8 martie, cand a nins si a fost frig. Cu toate astea, ma autodeclar om bun. Si am atatea lucruri care imi stau marturie, dar nu o sa le enumar pentru ca unii ar zice ca ma laud si imi bag in fata “sufletul atat de generos si altruist”. Stiu cum sunt si cine sunt si n-am nevoie de babe pentru asta. Si nici voi.
Trecut – prezent
Posted on: martie 1, 2010
- In: filme | hopes&dreams | ispravile mariucai | la 4 ani | TV
- Lasă un comentariu
E duminica, am 6 ani si ma uit impreuna cu sora mea la televizor. Ochii nu ni se dezlipesc de pe ecran pana la terminarea filmului la care ne uitam. Suntem fascinate de Maria Mirabela. Ii iubim la nebunie pe Oachi, Scaparici si Omide. Plangem si radem cu ei. Stam cu sufletul la gura si speram ca totul sa se termine cu bine. Suntem acolo, cu ei si ii incurajam. “O sa fie bine Oachi, o sa reusesti”, ii transmit eu prin gand.
E duminica, am 30 de ani si, de data asta, stau langa copilul meu de 4 ani si privim amandoua Maria Mirabela. Ma uit la ea ca intr-o oglinda. Ma vad pe mine, desi eu eram putin mai mare decat ea atunci cand am vazut prima data filmul animat. Ar fi trebuit s-o vedeti si voi pe Mariuca in timp ce se uita la Maria Mirabela. Eu i-am urmarit toate expresiile fetei: cand incantare, cand entuziasm, cand tristete. Dar sfarsitul e de vis, cand se ridica si danseaza ca o mica balerina in timp ce fredoneaza, asa cum poate, minunatul cantec de la sfarsit.
De la 6 ani si pana acum, le sunt recunoscatoare lui Ion Popescu-Gopo, Andei Calugareanu, lui Dem Radulescu, lui Mihai Constantinescu (pentru ce era atunci).
Cateodata, timpul parca sta in loc.
In sfarsit, mai usori
Posted on: februarie 27, 2010
- In: concerte | frumos | ganduri/temeri | hopes&dreams | targuri
- Lasă un comentariu
D-abia astept sa eliberez cuierul din hol de hainele mari de iarna, de gramezile de caciuli, fulare si manusi ale trio-ului nostru. Sincer, nu stiu cum se mai tine cuierul ala. Cate 2-3 paltoane pentru noi, plus cojoacelele si fasurile Mariucai, plus cizme si ghete.
Deja am inceput sa le arunc in spatele sifonierului. M-am saturat de atatea haine de pus pe noi. Cel mai greu e cu Mariuca dimineata, cand e de mers la gradinita. La cate haine sunt de pus, imi ia 20 de minute numai s-o imbrac pe ea.
Zic din nou ca, desi urasc iarna, n-ar fi tocmai ideal sa fie numai primavara si vara tot timpul. Asta e ciclul vietii si trebuie sa trecem prin el, sa ne bucuram de toate anotimpurile. Gata, iarna s-a dus.
Luni e 1 martie, dar, dupa cum e afara, eu ma bucur deja de primavara. Sa zicem ca am sarbatorit venirea ei cu o mica partida de dans, ieri seara in Control si cu un concert Einuiea la Clubul Taranului.
Zmeura's Weblog 