Zmeura's Weblog

Archive for Octombrie 2007

Daca esti cunoscator si mai ales fan, gandul te duce numaidecat la Keane. Pentru ca stilul care i-a consacrat este chiar piano rock, gratie mai ales fondatorului grupului Tim Rice-Oxley, care isi indeplineste cu virtuozitate misiunea de pianist al trupei.

Au fost mai multi, dar au ramas trei, adica: Tom Chaplin (vocal), Tim Rice-Oxley (pian) si Richard Hughes (tobe).

Primul lor album este Hopes and Fears, care a debutat direct pe prima pozitie in clasamentul albumelor si a ocupat a doua pozitie in topul celor mai vandute in UK. Au castigat la Brit Award 2005 premiul pentru cel mai bun disc, dar si pentru cel mai bun debut, iar Rice-Oxley, un Ivor Novello pentru cel mai bun compozitor al anului.

Primul single de pe album este Somewhere only we know, urmandu-i Everybody’s changing. Dar si celelalte merita din plin ascultate: Bedshaped, This is the last time, We might as well be strangers, Bend and Break.

Under the iron sea a fost inregistrat in aprilie 2005,  avand aceeasi combinatie de piano rock si alternativ. Crystal ball, Is it any wonder?, A bad dream, Atlantic sunt piesele de rezistenta de pe disc.

Eu astept cu nerabdare urmatorul album intrucat imi place foarte tare Keane. L-am tot pandit sa iasa din gaoace pentru a scrie despre el, insa daca se lasa asteptat, asta e.

Pentru mine, Keane inseamna un pian plin de forta si pasiune care este perfect pentru versurile sensibile despre speranta si temeri si cantate inconfundabil de Tom Chaplin pe muzica rock.

Bedshaped

Desi ne impartasesc in cantecele lor greutatile vietii din suburbii, dar si speranta si ambitia, baietii indie rock de la Hard-Fi au cunoscut un succes rasunator cu cele doua albume pe care le-au scos pana acum.

Cu putin Clash, rock si alternativ, incep sa-si spuna cuvantul pe piata muzicala tot mai aglomerata din Anglia.

Majoritatea cantecelor e inspirata din esecurile si problemele prin care au trecut membrii formatiei: Better to do e despre dificultatea relatiilor de iubire, Help me please infatiseaza drumul catre succes al vocalistului formatiei (Richard Archer) dupa multe tentative esuate, Suburban Knights e despre lupta de supravietuire.

Albumul lor de debut din 2005, Stars of CCTV, a urcat spectaculos in topul UK si a fost nominalizat la premiile Mercury si la Brit Awards la vremea respectiva. De ascultat de pe album: Cash Maschine, Beter to do, Living for the weekend, Stars of CCTV.

Al doilea album este Once Upon a Time in The West si a fost lansat pe 3 septembrie 2007. A urcat direct pe locul intai in topul albumelor, repetand succesul lui Stars of CCTV. Primul single extras a fost Suburban knights, difuzat pentru prima data pe 18 iunie 2007. Se remarca si I close my eyes, Can’t get along without you (care ruleaza zilele astea pe vh1) sau controversatul Little Angel.

Asa ca „Gotta Reason” sa-i ascultam.

Doua Trei zile au mai ramas pana pe 2 noiembrie. Nu e o zi sfanta, nu e vreo sarbatoare religioasa. E o zi doar a noastra, pe care o vom sarbatori ca pe cea mai importanta zi si pe care sper ca o vom sarbatori impreuna pana la adanci batraneti, Doamne-ajuta.

Frédéric Beigbeder a venit din nou in Romania, de data asta pentru a-si lansa noul roman Ajuta-ma! Iarta-ma!

Nu fac recenzia cartii in acest post pentru ca n-am citit-o inca si nici nu ma prea pricep la recenzii.

Vreau sa atrag atentia asupra interviului sau de astazi din Cotidianul.

Daca pana acum in cartile sale ne prezenta un barbat care duce o viata promiscua, de data aceasta Beigbeder spune ca este in cautarea frumusetii care frumusete este de fapt Dumnezeu. Prin urmare, e in cautarea lui Dumnezeu.

Despre faptul ca el tot crede ca dragostea dureaza trei ani, spune ca datorita societatii in care traim si care este una de consum, oamenii vor permanent lucruri noi, acest fapt transpunandu-se dincolo de obiecte de orice fel, adica si la oameni. Te plicitisesti de unul, gasesti pe altul si tot asa: „Traim intr-o societate de consum. Oamenii sint disperati sa achizitioneze produse noi. Am ajuns ca si relatiile interumane sa fie de fapt unele de consum. Consumam oamenii in loc sa ii iubim. Ca pe produse”.

Mai spune ca desi in ochii multora pare un misogin feroce, el de fapt iubeste foarte tare femeile, insa nu le va putea intelege vreodata, considerandu-le dificile.

Crede ca nu-l intelege nimeni, nici chiar propria mama, dar ajunge la concluzia ca e mai bine sa fii un neinteles.

Referitor la faptul ca este foarte popular printre manechine spune ca doar ele il citesc cu adevarat, desi nu reusesc sa dibuiasca mesajul cartii: „N-au inteles nimic din cartile mele, dar e foarte bine asa. Oscar Wilde zicea: Mi-e groaza sa fiu inteles. Cel mai bine e, mai ales ca artist, sa fii un neinteles.”  

Eu nu sunt nici pe departe manechin, dar o sa-l citesc pe Beigbeder pentru ca in ciuda stilului cinic de a scrie, mi-a placut 199,000 lei si nu o data mi-am pus si eu intrebarile pe care si le pune el: Cine sunt? De ce sunt aici?

S-a schimbat ora. Stie toata lumea, mai putin noi care, duminica dimineata ne-am trezit cu gandul de a merge la biserica devreme. Vroiam sa fim acolo pe la 11.00, cand urmeaza sa fie impartasiti cei mici.

Asa ca am ajuns mult mai devreme decat ne-am propus.

In autobuz ne-am uitat la ceasul „de bord” si ne-am dat seama ca ceva e putred la mijloc, mai cu seama ora, care nu era 11 ci 10.

Era frig si prea devreme sa mergem pentru ca de obicei stam afara in curte. E mai frumos, iar Mariuca alearga in voie.

Am intrat 30 de minute intr-o cafenea, am stat putin pe net pentru ca acasa nu mai avem si apoi am pornit spre Stavropoleos.

Asta e, se mai intampla.

Primesc leapsa de la Clover Shaped Screwdriver, in legatura cu ultima carte citita, dar si una neterminata.

Ia sa vedem. Chiar ieri am citit dintr-o rasuflare Pobby si Dingan, prima si singura scriitura (deocamdata) a lui Ben Rice, o carte foarte frumoasa despre puterea credintei si despre dragoste. Nu este un roman pentru copii, plin de invataminte (asa cum e majoritatea), desi asa pare la prima vedere. Este o carte destinata fiecaruia dintre noi, orice varsta am avea, si care ne spune ca daca credem cu adevarat in ceva, acel ceva poate prinde aripi.  Dar acel ceva sa fie un lucru pur, nobil, in sensul de curat, neprihanit. Pentru mine, romanul a avut doua finaluri: unul trist si unul optimist, care ne indeamna sa dam crezare viselor noastre.

La carti neterminate nu prea am ce sa spun pentru ca de obicei citesc o carte cap-coada. Daca faptul ca am sarit anumite pasaje intra in aceasta categorie, atunci spun Razboiul Sfarsitului Lumii (Mario Vargas Llosa), un roman pe cat de minunat, pe atat de lung. Chiar daca m-a captivat, nu am avut rabdare si am sarit mai multe pagini – nu fara a pierde din vedere ce era esential -, pentru a ajunge la final.

Books, wonderful books!

Dau leapsa mai departe lui Cinabru.

Astazi este iarasi sarbatoare mare. Clopotele bisericilor bat intru slavirea Sfantului Marelui Mucenic Dumitru, Izvoratorul de mir si Facatorul de minuni din Tesalonic.

Citez din sinaxar:

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.

DINTRU ALE LUI METAFRAST

Asadar, zacând trupul sfântului mort pe pamânt, au luat apoi niste crestini cinstitele lui moaste si le-au îngropat cu cinste si cu dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfântului ce-i slujea, când a primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfintitul sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, înca si inelul sfântului ce-l purta în mâna sângerându-l cu mucenicescul sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toata cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putinta a se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins numaidecât pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omorât. Deci trecând câtava vreme si înmultindu-se minunile si ajungând în toate partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura spre credinta în Hristos, a cazut într-o boala foarte grea, cât socotea mai de dorit moartea si neputând doctorii nimic a-i folosi si boala tot întarindu-se, a nazuit la sfânta biserica a mucenicului, si îndata cum l-au dus si l-au pus acolo si el chemând numele sfântului prin buzele sale, lesne s-a tamaduit de acea boala. Si precum Leontie curând îsi lua tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea. Ca a stricat locasul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai mare în cetatea Tesalonicului, care sta pâna astazi foarte cuvios în fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste. Deci vrând acest iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria de guvernator si vrând el sa ia oarece parti din sfântul trup, ca sa zideasca si acolo biserica sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfântul. Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si luând haina mucenicului ce era rosita de sfântul lui sânge si o parte din orar, si punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorinta mucenicului si apararea sa. Deci vrând a-si face calea catre Sirmium în vreme de iarna si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era în mare mâhnire. Iar Sf. Dimitrie aratându-i-se i-a zis: „Sa nu ai nici o grija, ci tine în mâini cele ce duci si treci fara de nici o îndoiala râul”. Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata suindu-se în car a trecut apa tinând sicriasul în mâini; iar apa îi facea loc si curgea cu liniste. Deci asa trecând fara de nici o vatamare si sosind la Sirmium a asezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el în biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele minuni si tamaduiri ce facuse acea sfânta hlamida, înca si pe cale.

Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boala rea din cap pâna la picioare, parasindu-l doctorii si mergând la biserica sfântului, precum îi poruncise sfântul, i-a izbavit de acea boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sângelui, l-a tamaduit minunat si pe altul ce era demonizat, înca si cetatea cea mare a Tesalonicului a izbavit-o de împresurarea barbarilor si a scos-o din robia lor.

Si pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutati din Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratându-i-se sfântul si slobozindu-l din legaturile ce avea împrejur, l-a îndreptat pâna la Tesalonic. Iar daca s-a dus episcopul în Africa, a zidit o biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se înca sa-i faca si un chivot si un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci aratându-se episcopului în vis, i-a zis: „Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore câte îti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta”; deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi sfântul si i-a zis: „Ca la vârful corabiei zaceau marmorele”, spunându-le tot anume cum si în ce fel de forma erau si cum ca le cumparase pe numele fratelui sau si împreuna-mu-cenicului Victor, si cum ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a împlinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului în acest chip, ca asa îl va pleca si le va lua, precum a si fost. În cetatea Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, înconjurând pe la limanuri si aratându-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu corabiile cu bucate acolo degrab, aratându-se atunci si aievea, de-l vedeau corabierii cu ochii si mergea sfântul departe înaintea corabiilor, umblând pe mare.

Pururea pomenitul împarat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu facut si fara cusur lucru, în numele adevaratei întelepciuni a Cuvântului lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo particica din moastele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, si pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dânsul si apropiindu-se de mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndata se arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie de foc de-i lovea în gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc iesind si povestind acel înfricosator si minunat lucru zicea: „încetati de a mai încerca”; de care îngrozindu-se, au cazut cu fata la pamânt si luând numai tarâna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca un odor în camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la împarat pentru sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat si ce li s-a grait.

Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate. Iar poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând: „O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma zidurile” si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea aceasta. Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând pe sfântul în ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.

Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: „Ca împaratul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta”. Daca a auzit sfântul acest lucru a plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mâhnindu-se si sluga, a zis: „De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu”. Si dupa aceea târziu i-a întrebat sfântul: „Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce nu-l cunosc?” Si ei au zis: „Asa, adevarat”. Iar sfântul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip: „Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”. La acestea, barbatii aceia zisera: „Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se mâhneasca asupra ta”; iar sfântul a zis: „Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta”. Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.

Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme, n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i: „Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia”.

Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si într-o zi, mergând un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i: „Dar nu te-ai mai lasat?” într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta”.


Blog Stats

  • 96,122 hits
Octombrie 2007
L M M M V S D
« Sep   Noi »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031