Harfa de iarba

Posted by: zmeura on: martie 7, 2016

• In: carti
• Lasă un comentariu

Truman Capote publica Harfa de iarba. Arborele noptii si alte povestiri in 1951. La Polirom apare in 2011.

Harfa de iarba e despre cum sa iti creezi un alt fel de lume intr-o casa in copac locuita de matusa Dolly si de prietena ei, menajera Catherine, o negresa care vrea sa fie indianca. Il vor coopta si pe tanarul Collin, ramas orfan si venit sa locuiasca cu matusile Dolly si Venera. Insa Dolly si Venera nu se inteleg, asa ca Dolly va pleca de acasa pentru a trai cu adevarat in lumea ei. Naratorul Harfei este acum adultul Collin care isi aminteste de cele mai fericite momente ale copilariei sale, impreuna cu cele doua batrane mai deosebite (ca sa nu zic sarite de pe fix), Dolly si Catherine, o companie putin ciudata pentru un copil, dar in care el isi gaseste locul. In care si eu mi-as gasi locul, si probabil si altii, asa cum se si intampla in povestire cand, in diferite circumstante, grupul se mareste si casa din copac devine neincapatoare. Dolly iti inspira caldura si umanitate, te face sa o adori si sa o urmezi, te face sa razi, dar sa si plangi atunci cand isi da seama ca traim intr-o lume rea, chiar daca ea constientizeaza lucrul asta abia la 60 de ani. Catherine, negresa, e si ea adorabila si amuzanta, nu are dinti in gura, doar Dolly intelege ce vrea sa spuna, dar e foarte dichisita si isi baga vata in gura ca sa-si mai ridice obrajii.

Ce am inteles eu, sau ce vreau eu sa inteleg este ca daca tii la cineva trebuie sa-i accepti lumea asa cum e, cu tot cu casa din copac care il face fericit.

Dupa Harfa de iarba urmeaza cateva povestiri mai stranii, cu personaje care stiu cum sa iasa din tipare si sa influenteze lumea, copii prea mult adulti, sperante duse pana in panzele albe, inimi incapabile de a iubi, multa singuratate. Oricat de triste sunt unele povesti, sau fara un sfarsit, toate au ceva in comun: umorul.

Mi-a placut felul in care Capote ii descrie fericirea lui Collin din anii petrecuti cu Dolly si Catherine. Te face sa simti ca poti fi normal oricum ai fi.

Ce pot sa zic, I love American writers. Over and over again.