Zmeura's Weblog

Archive for decembrie 2007

Peste cateva ore ne suim in trenul spre Bulgaria, cu oprire la Veliko Turnovo, acolo unde ne vom petrece revelionul.

Mergem cu bucurie, ca in sfarsit nu mai stam in Bucuresti, dar si cu emotie, caci Mariuca nu va merge cu noi. Nici nu stiu ce-mi doresc de fapt, sa treaca mai repede zilele astea ca sa ne intoarcem la Mariuca sau sa treaca putin mai greu, ca sa ne bucuram de aventura.

In fine, sa ne vedem/auzim cu bine in noul an.

La multi ani!

De Craciun am fost la bunicii din Valenii de Munte. Mi-era dor de acest oras. Nu-l mai vazusem de asta-vara cand inca eram in concediu de maternitate si mergeam des cu Mariuca acolo. Daca ar fi dupa mine m-as muta definitiv acolo. Pe scurt: liniste, curatenie, oameni buni – o cura buna de destresare.

Cu ocazia Craciunului am stat trei zile. Timp in care am mancat regeste, ne-am odihnit, ne-am facut de cap. Bunica (aka mama soacra) gateste extraordinar si chiar daca nu iti mai e foame, tot ai mai manca.

Mariuca s-a distrat grozav, mai ales cu bunicul. Au dansat, au cantat si s-au fugarit prin toata casa.

Am dat o fuga si pana la Cheia sa ne dam pe partaie, insa nu eram echipati corespunzator. Am imprumutat un sac de plastic pe care ne-am dat, insa nu a tinut mult figura. In schimb Mariuca a fost foarte incantata. Ar mai fi stat mult si bine pe partie, fara sa cracneasca asa cum am facut-o noi astia mari.

Cum toate lucrurile bune se termina repede, iata-ne deja intorsi in Bucuresti sau cum s-ar spune „back to civilization”.

In fiecare an in a douazecisicincea zi a lunii decembrie toti crestinii praznuiesc Nasterea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.

Craciunul este o sarbatoare traditionala, celebrata in fiecare an asa cum se cuvine de toti cei ce se bucura de nasterea lui Hristos.

Iata ce se spune in sinaxar:

Nasterea DomnuluiBunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune”.

getimg.jpgPentru acest film, regizorul Ridley Scott il cheama din nou la apel pe Russel Crowe, incredintandu-i rolul unui politist mai nonconformist care si-a propus sa-i prinda pe toti traficantii de droguri din New York-ul anilor ’70.

Actiunea se petrece in timpul razboiului din Vietnam si spune povestea adevarata a lui Frank Lucas, interpretat de Denzel Washington, un mare traficant care si-a construit un adevarat imperiu al drogurilor ajutat in mare parte si de politia newyorkeza, cunoscuta pentru cat de corupta era.

Misiunea lui Richie Roberts (Crowe) e destul de dificila din acest punct de vedere in special si pentru ca Lucas isi ascunde foarte bine urmele in afacerile cat se poate de neinsemnate ale fratilor si verilor sai. Reputatia si-o dobandeste datorita drogurilor de calitate aduse din Asia, pe care, foarte straniu, le vinde la un pret mic si face o avere.

Desi se invarte intr-o lume promiscua, Lucas pare un traficant atipic, are un dram de moralitate in el, este corect si pare un individ integru. La acestea se mai adauga dragostea si devotamentul pentru familie.

Personajele celor doi sunt construite astfel incat, la un moment dat, uiti cine e bun si cine e rau in poveste. Pe de o parte detectivul care prin insasi misiunea sa trebuie sa fie the good guy dar al carui stil de viata neglijent pare a-l plasa in partea opusa si traficantul care din start e the bad guy,  dar prin atitudinea sa iti da serios de gandit si chiar te face sa-l indragesti (mi-am adus aminte de Edward Norton in a 25-a ora).

In cele din urma cei doi ajung fata in fata, Richards reusind sa-l prinda pe Lucas. Iarasi un dialog interesant intre raufacator si politist, unde pozitiile celor doi alterneaza (vezi si The Fracture).

Lucas colaboreaza cu politia pentru prinderea altor traficanti dar si a majoritatii politistilor corupti. Primeste 70 de ani de inchisoare, insa intre timp Roberts demisioneaza din politie si devine avocat, aparandu-l chiar pe acesta si obtinandu-i reducerea pedepsei la 15 ani.

Un film bun, gratie in mare parte rolurilor pe care le fac cei doi.

Aflu si eu de pe alte bloguri despre situatia nefericita in care se afla Dan Santimbreanu (PR Siemens).

Au scris despre el oameni cu bloguri cu trafic mult mai mare decat al meu, dar am simtit nevoia sa ma alatur si eu lor, cu putinul pe care il am.

Ii doresc din suflet insanatosire grabnica si sa aiba parte de toata fericirea din lume. Nu pot sa-i urez Craciun fericit caci nu pot decat sa-mi inchipui ce e acum in sufletul lui, dar pot sa-l indemn sa nu inceteze sa spere.

S-auzim de bine!

Prin vara s-au implinit 5 ani de cand am terminat facultatea. Pentru mine, o gramada de ani.

N-am prea tinut legatura cu fostii colegi si intotdeauna mi-a parut rau. Mi-au ramas in schimb aproape cei de care am fost mai strans legata sufleteste in timpul studentiei. Cu unii dintre ei m-am mai vazut pe la diverse evenimente personale (nunti) si profesionale sau pur si simplu ne-am ciocnit pe strada. Despre unii mai aflam din diverse medii.

Ieri am avut ocazia sa-i revad aproape pe toti. Am raspuns apelului de a ne reuni si m-am dus cu emotie, curiozitate si nerabdare.

Chiar am avut emotii sa-i regasesc dupa cinci ani. Au venit rand pe rand. Mi-a fost teama ca nu-i voi recunoaste, ca s-au schimbat, insa timpul nu si-a spus cuvantul. Poate doar in sufletele lor ca si in al meu.

Au ramas la fel.

Eram atat de nerabdatoare sa vorbesc cu fiecare incat nici nu stiam incotro sa ma duc. Am vorbit cu toti, am ras, am glumit, ne-am adus aminte de vremurile indepartate, am ramas placut surprinsi sa aflam unul despre altul ca avem familii, copii.

Eu am fost si am ramas copilul grupei. Au redescoperit acelasi chip ingenuu. Daca inainte ma complexa usor acest lucru, acum a devenit un fapt obisnuit.

Si uite-asa ne-am petrecut seara uitandu-ne unii la altii si incercand sa ne amintim cum eram fiecare dintre noi in anii frumosi ai studentiei.

As vrea sa se mai intample.

Ei sunt bunicii mei dinspre tata. Nu mai sunt printre noi de cinci ani, care se implinesc in ianuarie pentru tataie si in februarie pentru mamaie. Da, s-au stins unul dupa altul, la distanta de doar o luna. Mamaie n-a rezistat singura.

In ultima vreme i-am visat foarte des si m-am gandit mult la ei si mi-am adus aminte de copilaria mea care nu a fost perfecta, dar a fost una simpla si frumoasa, mai ales cand mergeam la tara. Acolo am stat foarte mult timp. In toate vacantele eram nelipsite eu si sora mea si desi mamaie a fost intotdeauna mai dura si ne mai certam si ne mai suparam pe ea, acolo am trait cele mai simple si nevinovate momente ale vietii mele.

Acum ma duc foarte rar pe acolo, dar nu exista clipa cand ajung la tara la mine sa nu-mi aduc aminte de copilarie, de mersul cu vaca la pascut, de mamaliga rece cu branza, cu ceapa si rosii, de bucatile de carne de porc in untura, de serile de vara, de fragi, de mersul in padure, de nu-ma-uita.

Mamaie era prietena cu toate femeile din sat si mai mereu mergeam in vizita si aflam barfele. Fetele care vroiau sa-si ghiceasca viitorul veneau la mamaie sa le dea in bobi.

Mamaie avea chiar o surata, Puica i se spunea, cu care isi bea cafeaua dimineata, dar cu care se mai si ciondanea. Erau asa amuzante cand se certau peste gard.

N-am sa uit cum ne zorea duminica de dimineata sa ajungem primele la biserica. La 7 nu era deschisa biserica, dar noi veneam inaintea preotului. Mamaie ne mai plimba prin cimitirul bisericii si ne povestea despre toti mortii si cum au murit ei. Noi eram speriate si fascinate in acelasi timp. Avea darul de a povesti atat de bine incat vedeam totul ca pe un film.

Si mamaie ne mai ducea pe la toate nuntile din sat. Ne rugam de mireasa sa ne puna floare in piept. Aveam o colectie de toata frumusetea cu flori de mireasa. De cate ori nuntasii intrau in hora, speram sa le cada florile din piept. Eu cu sora-mea eram foarte atente. Cum pica una, cum o insfacam. Asa se face ca la colectie aveam si floare de la ginere si de la nas. Ce mai!

Mamaie ne mai spunea povesti seara inainte de culcare. Povesti din sat, despre oamenii din satul nostru. Numai barfe. Ne amuzam pana adormeam si in fiecare seara era aceeasi poveste. Nu ne plictiseam niciodata. Nici noi, nici mamaie!

N-am sa uit mersul la sapa si cum ne tragea tataie cu roaba, claca din fiecare toamna, la care se adunau femeile si unde stateam pana in miez de noapte si radeam si ne distram. Doamne ce vremuri, ce timpuri! Unde sunteti?

Vara, mamaie ne punea un lighean cu apa la soare si noi ne scaldam in el. Iarna, de sarbatori, mergeam cu tataie la colindat. Mamaie ne confectiona traistele, iar noi le umpleam de covrigi, nuci si mere. Eram fericite cand primeam covrigi pentru ca erau proaspeti si moi. Si tataie venea cu traista plina, nu numai noi.

Tataie a fost un om foarte retras, pe el il mostenesc. Nu vorbea decat cand era intrebat si era respectat in tot satul. Nu se certa cu nimeni, nu discuta politica sau despre razboi. Tacea si asculta. Tataie vorbea numai cu noi. Ne iubea foarte tare. A fost un om foarte sensibil si cand povesteam ceva emotionant sau un moment fericit din viata noastra ii dadeau lacrimile. Cu el mergeam adesea in padure, dupa lemne sau ciuperci. Stateam cu orele. Urcam dealuri si coboram in vai si ne inchipuiam o adevarata aventura, desi totul se petrecea langa casa.

Tataie nu o suferea pe surata lu’ mamaie, dar ce sa-i faci. Tot tataie iubea mult animalele. Ii parea rau cand taia porcul. Chiar suferea.

Tataie ne-a mai invatat sa socotim, tabla inmultirii etc. Ii cam dadeam batai de cap caci matematica nu a fost punctul nostru forte niciodata. Dar ii trecea.

Si nu o sa uit cum injura mamaie vaca cand o mulgea. Nu se intelegeau niciodata. Iar pe noi ne forta sa bem lapte desi nu vroiam. In fiecare dimineata lapte cu paine. Groaznic.

N-am sa uit niciodata cum mamaie, dupa ce culegea foile de tutun de pe camp, le maruntea si le infasura in pagina de ziar si le fuma. Si ne dadea si noua.

Cand au aparut tot felul de marci de tigari si tata i le aducea nu vroia sa fumeze decat Carpati. Nici o alta marca de tigari in afara de Carpati. Tataie avea repulsie la tigari si mereu o certa.

Am atatea si atatea amintiri frumoase pe care nu mi le voi sterge niciodata din minte. Si inca nu-mi vine sa cred ca ei nu mai sunt si ca toate lucrurile s-au schimbat. La tara nu mai e ce a fost. Nu mai sunt oamenii de altadata. Unii s-au prapadit, altii sunt foarte batrani.

Mama a renovat casa de la tara dupa ce mamaie si tataie s-au stins. Eu as fi vrut sa ramana totul ca inainte, chiar daca arata urat. Sa stau exact in locul in care am stat atunci cand eram mica, sa ma invelesc cu aceeasi plapuma si sa ma incalzesc la aceeasi soba prapadita.

De ce nu poate fi totul simplu si frumos?

De ce?

De ce suntem rai unii cu altii? De ce ne bucuram de necazul altuia? De ce trebuie sa dam socoteala pentru tot ce facem? De ce trebuie sa-i multumim pe altii si mai putin pe noi?

De ce nu pot sa-mi spun punctul de vedere cand am ceva de spus? De ce trebuie sa-i ascult pe altii, fara sa fiu si eu, la randul meu, ascultat? De ce trebuie sa ma umilesc? De ce am senzatia ca nu fac parte din lumea asta? De ce nu pot sa ma adaptez? De ce sunt eu de vina tot timpul? De ce nu sunt apreciat?

Sunt omul care vede si simte pe propria-i piele rautatile din jur, dar care inca incerca sa fie impaciuitoare, care inca are incredere in oameni, care inca da buna ziua vecinilor, care inca spune va rog frumos si multumesc atunci cand cumpara, care inca se scuza daca a lovit din greseala pe cineva, care inca isi exprima din plin recunostinta cand cineva o ajuta sa urce caruciorul in tramvai, care nu se supara pe prietenii care mai uita de existenta ei, care tot mai trece cu vederea de dragul celor apropiati, care inca spera ca ai sai colegi o vor intreba din proprie initiativa ce mai face.

Inca…dar pentru cat timp? Cat mai pot sa fac asta?

Iarasi un weekend plin si frumos. Frumos si pentru ca a nins si inca ninge. De fapt duminica a fost ziua cu pricina.

Am plecat de acasa pe la 10 dimineata. Prima oprire a fost la Stavropoleos, ca de obicei, unde am impartasit-o pe Mariuca si am ascultat putin slujba. Apoi ne-am dus la TNB, unde se desfasura un frumos spectacol de Craciun. Am urmarit putin teatrul de papusi, dar atentia ne-a atras-o sania lui Mos Craciun. Am mai vazut pinguini, reni si spiridusi.

p1030911.jpgp1030902.jpg

Am vizitat si expozitia de cadouri de la Sala Dalles. In sfarsit am vazut si altceva decat in ceilalti ani. I-am luat Mariucai jucarii din lemn si am vazut haine foarte cool de la mexicani si altii.

Urmatoarea oprire a fost Carturesti. Am admirat „Printese date uitarii sau necunoscute”, arca lui Noe care era amplasata chiar in fata librariei, dar si bradul de Craciun din sala cu ceaiuri. Si multe alte carti.

p1030925.jpgp1030923.jpg

Ne-am dus si pe la Targul Taranului Roman din Piata Amzei, dar nu am luat nimic. Cam slabut.

p1030931.jpg

Ne-am potolit foamea la Harbour unde Mariuca a pus ochii pe torturile din vitrina.

p1030933.jpg

Acasa am ajuns inzapeziti, dar nu s-a plans nimeni.


Blog Stats

  • 99.827 hits
decembrie 2007
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31