Zmeura's Weblog

Archive for the ‘la 3 ani’ Category

Tot incerc sa gasesc locuri de joaca pentru copii, dar nu dintr-acelea numai cu topogane si castele gonflabile, ci unele care sa aiba si o componenta educativa.

Pana acum, cel mai frumos mi se pare partea de librarie de la Carturesti, dedicata copiilor. E undeva in spate, intr-un colt destul de spatios, unde copiii au la dispozite jucarii din lemn, dar si carti. Noi am fost de cateva ori acolo. De fapt, de cele mai multe ori Mariuca ne cere s-o ducem. Ea a asimilat locul cu „acolo la doamna cu chiloti”, de care am mai povestit si care „doamna” este de fapt un grafitti mare, undeva pe strada Verona. Nu mai merita mentionat ca de fapt nu e o „doamna”, ci un „tip”.

Revenind la locul pentru copii de la Carturesti. Au jucarii de construit, bucatarii, masinute de splat, carucioare, toate din lemn. Si multe carti. In timp ce copilul se joaca, te poti uita linistit prin multitudinea de carti, in romana si in engleza, ce se desfasoara pe rafturi.
Vin destui copii, insa e loc pentru fiecare. N-am vazut pe nimeni sa se certe pe jucarii. Locul e spatios, aerisit, iar domnisoarele sunt foarte de treaba.

Daca o ducem acolo pe Mariuca, nu prea mai avem grija ei. De multe ori o lasam sus, iar noi coboram in Gradina Verona, si din 15 in 15 minute uracam sa vedem ce face. Si de fiecare data e bine.

In weekend-ul trecut am fost pana la Ikea sa-i luam pat Mariucai. Pat de copil mare, zic, pentru ca pana acum a dormit in patul pe care l-a avut de cand era mica si transformat de vreo 2 ani si ceva in tarc.

Culmea e ca mai incapea lejer in el, insa din doua-trei motive importante, am zis It’s time! In nicio ordine preferentiala sau al nivelului de importanta, o sa le descriu.

Unu la mana: peste o luna face 4 ani, e fetita mare si e nevoie sa se identifice deja cu cei mari, pentru a-si dezvolta sentimentul de responsabilitate, grija fata de sine insasi.

Doi la mana: cred ca nici ei nu-i mai placea patul pentru ca de ceva timp patul nostru era ca si al ei. Si chiar ne spunea: “Asta e patu’ meu.” Foarte rar mai dormea in tarc, asta dupa ce adormea si ne trezeam noi in toiul noptii sa o punem la locul ei.

Trei la mana: se apropie ziua ei si vroiam sa-i facem un cadou care sa nu mai includa jucarii sau haine. In plus, eu m-am gandit la cadoul asta (patul) ca fiind un lucru care sa o faca sa treaca de perioada de “bebelusie” in care inca ii mai place ei insasi sa se creada. De cand cu patul asta, ii spunem mereu, cand e timpul de dormit, ca “acum te duci in patul tau de fetita mare.”

Patru la mana: De foarte putine ori (spre deloc) se duce sa se culce singura. Somnul de pranz si cel de noapte se face numai cu mine alaturi. D-abia dupa ce adoarme, ma pot intoarce sa ma mai uit si eu la un film. Si acum imi vine in minte un mare regret: “Cate filme bune am pierdut din cauza asta”, apoi resemnarea: “Asta e. Macar sa se culce ea.” si in final, revelatia “Pat nou.”

Asa ca dezbatand problema dormitului si adormitului de una singura, am ajuns saptamana trecuta la Ikea de unde i-am luat pat.

Concluzia dupa o saptamana: Doarme in patul ei, e incantata, dar se mai abate de la regula in timpul noptii, involuntar, mai degraba din reflex, aterizand in patul nostru. Patul ei fiind lipit de al nostru, doarme jumate in patul nostru, jumate in al ei. E super haioasa cand se intinde.

In privinta adormitului singura, mai lucram.

Hold on! Nu va entuziasmati atata! Nu e Alba-ca-Zapada, nu e Scufita Rosie, nu e Frumoasa Adormita, nu e nici Minnie, Dasy sau Barbie. E cineva si mai interesant …. Capcaunul. Cu care traim in fiecare zi.

Sa incepem cu niste premise. Se da o prietenie aflata la inceput, dar foarte frumoasa, intre Mariuca si Irina Adei si se mai da un tata de Mariuca, transformat in Capcaun. El s-a autointitulat, s-a branduit bine, iar fetele sunt innebunite dupa el si numai asa il striga.

Cand mergem noi pe la ele, Irina ma intreaba daca si cand vine Capcaunul. Cand vine ea pe la noi, iar Capcaunul nu-i acasa, iarasi, „cand vine Capcaunul?”. Duminica, Irina a venit pe la noi. Nicio jucarie nu i s-a parut atat de palpitanta precum prezenta Capcaunului care dormita. La revedere cu somnul, i-am zis, iar fetele s-au catarat pe el si nu l-au mai lasat. S-au ascuns, cand Capcaunul de ele, cand ele de tatal-Capcaun, s-au alergat, l-au transformat pe rand in broasca, print, girafa etc. La un moment dat Capcaunul a prins-o pe zana buna (aka eu), a vrut s-o chinuie, insa fetele au salvat-o din “ghearele” lui.

L-au mai si lasat sa se odihneasca, insa „gata Capcaunule, putem sa venim din nou peste tine?”

Cam dupa ce a implinit 5 luni de zile, am inceput s-o luam pe Mariuca peste tot cu noi. Pe la expozitii, targuri, intalniri cu prietenii, pe unde se putea merge si cu copilul. S-a adaptat si i-a placut foarte tare, nu numai ei, dar si celor care o cunosteau. Indiferent pe unde am fi mers, nu exista nimeni care sa se uite urat la ea sau sa nu o placa. „E un copil special, pus deoparte”. (acum am redat un gand)

Deja stie toate cafenelele, restaurantele, barurile sau tersasele din Bucuresti si, la fel, si oamenii de acolo o stiu pe ea. De pilda, in fiecare duminica, dupa slujba de la Stavropoleos, ne aciuam pe la unul dintre localurile din centrul vechi. Ne-a devenit foarte drag Charme (nu fac reclama), care e chiar pe strada cu biserica, doar ca putin mai sus. Mergem acolo de cand o duceam in carucior, cam de pe la 1 an jumate-2. Acum are aproape 4, deci oamenii de acolo o stiu de vreo 2 ani.

De cate ori intram acolo suntem intampinati cu „Buna Maria. Ce mai faci?”, iar ea, ia ghiciti ce face? Se duce la baietii de la bar, inauntru, acolo unde prepara ei cafele, bauturi etc. Si ei o primesc bucurosi, o urca pe scaun, ii dau creioane sa coloreze si, mai ales, vorbesc cu ea.

Cand mergem acolo, nu mai avem grija ei. Stie fiecare coltisor, stie unde e toaleta. E ca acasa. In plus, ii mai si distreaza pe ceilalti clienti. Daca pune ochii pe cineva de la vreo masa, nu se mai dezlipeste de acolo. Si le povesteste tot ce ii trece prin minte: ca mami i-a luat pantofi, uite ce pantofi frumosi am, ca are si ea calculator si se uita la tom si jerry, ca se duce la gradinita si multe altele. E si mai amuzant pentru ceilalti pentru ca ea vorbind putin peltic si sasait, nu prea se intelege mare lucru, dar oamenii se amuza si discuta cu ea.

Astazi, baietii de la bar au iesit in fata restaurantului ca sa fumeze. S-a dus si ea dupa ei afara si a stat pana au terminat de fumat.

La Biker’s, care e mai mult rock and motorbike oriented, a vrut sa incerce o motocicleta. Ownerul acelei motociclete a luat-o in brate si a suit-o, i-a raspuns la intrebarile ei (Ce e aia, De ce e asa) si a avut grija sa nu cada.

E foarte interesant s-o vezi cand descreteste fruntile oamenilor. Sunt unii care par dificil de abordat sau par introvertiti. Daca ea se duce sa vorbeasca cu ei, ei nu o resping, iar apoi, vezi cum expresia lor, sa zicem putin mai dura, devina una foarte calda.

Cam asa se intampla pe unde mergem noi cu ea. Cam asa se intampla cu oamenii pe care ii intalnim.

Picture 051

De 2 zile Mariuca a terminat cu cresa si a inceput deja gradinita. Si am numai vesti bune pentru ca e foarte incantata. Nu stie inca cum ii cheama pe noii ei colegi si nici pe educatoare. O intreb si zice: „Nu stiu.”

Doamnele de acolo o plac, zice ea si bunicul care o ia de acolo dupa amiaza. Iar ei i-a placut in prima zi felul de mancare „spate”. Juma’ de ora m-am chinuit sa aflu ce fel e ala. Stiind ca ea inverseaza grupurile de litere dintr-un cuvant, am gasit luminita de la capatul tunelului. Well, minunatul fel „spate” este nimic altceva decat … „paste”. Da, le-au dat paste si cum ei ii plac foarte mult, a fost si mai incantata de gradinita.

Apoi, la noi nu merge cu prescurtari. O intreb: „Cum a fost la gradi?”, iar ea ma completeaza „nita”. Deci la noi e „gradinita”. Asta e, daca asa vrea copilu’ , asa sa fie. Stie ea cum e mai bine.

So, am trecut la nivelul urmator.

Ne distram in continuare cu propozitiile pe care le face, dar mai ales cu inversarea grupurilor de litere din cuvinte.

Asa s-au nascut, din gura Mariucai:

pavoras = vaporas

mastanica = smantanica

soprop = prosop

cert = concert

Da, am o furnicuta in casa si aceea e Mariuca. Exceptand crizele de personalitate, despre care tot citind si vazand si la alti copii, mi-am dat seama ca sunt specifice varstei, fata mea este foarte harnica, organizata si curata.

Am invatat-o astfel incat acum, face singura multe lucruri de om mare.

Cand intra in casa se duce la baie si se spala pe maini.
Se duce singura la baie cand vrea sa faca pipi etc., isi ia olita, isi da jos chilotii si face. Cand e gata, ma striga sa vin si sa o spal.
Dupa ce manaca, isi duce singura castronul la bucatarie, direct in chiuveta. Da drumul la apa si imi spune ca spala vasele. Reuseste sa-si spele singura doar lingurita.
Daca da manacare pe masa, imi spune sa-i aduc carpa sa stearga.
Cand o pregatesc pentru mers afara, isi duce hainele de casa in camera si si le pune in patul ei.
Isi pune lucrurile murdare la spalat.

Da, am o fata vrednica si sunt mandra de ea.
P1070184


Blog Stats

  • 96,543 hits
Mai 2017
L M M M V S D
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031