Zmeura's Weblog

Archive for the ‘la 3 ani’ Category

Tot incerc sa gasesc locuri de joaca pentru copii, dar nu dintr-acelea numai cu topogane si castele gonflabile, ci unele care sa aiba si o componenta educativa.

Pana acum, cel mai frumos mi se pare partea de librarie de la Carturesti, dedicata copiilor. E undeva in spate, intr-un colt destul de spatios, unde copiii au la dispozite jucarii din lemn, dar si carti. Noi am fost de cateva ori acolo. De fapt, de cele mai multe ori Mariuca ne cere s-o ducem. Ea a asimilat locul cu „acolo la doamna cu chiloti”, de care am mai povestit si care „doamna” este de fapt un grafitti mare, undeva pe strada Verona. Nu mai merita mentionat ca de fapt nu e o „doamna”, ci un „tip”.

Revenind la locul pentru copii de la Carturesti. Au jucarii de construit, bucatarii, masinute de splat, carucioare, toate din lemn. Si multe carti. In timp ce copilul se joaca, te poti uita linistit prin multitudinea de carti, in romana si in engleza, ce se desfasoara pe rafturi.
Vin destui copii, insa e loc pentru fiecare. N-am vazut pe nimeni sa se certe pe jucarii. Locul e spatios, aerisit, iar domnisoarele sunt foarte de treaba.

Daca o ducem acolo pe Mariuca, nu prea mai avem grija ei. De multe ori o lasam sus, iar noi coboram in Gradina Verona, si din 15 in 15 minute uracam sa vedem ce face. Si de fiecare data e bine.

In weekend-ul trecut am fost pana la Ikea sa-i luam pat Mariucai. Pat de copil mare, zic, pentru ca pana acum a dormit in patul pe care l-a avut de cand era mica si transformat de vreo 2 ani si ceva in tarc.

Culmea e ca mai incapea lejer in el, insa din doua-trei motive importante, am zis It’s time! In nicio ordine preferentiala sau al nivelului de importanta, o sa le descriu.

Unu la mana: peste o luna face 4 ani, e fetita mare si e nevoie sa se identifice deja cu cei mari, pentru a-si dezvolta sentimentul de responsabilitate, grija fata de sine insasi.

Doi la mana: cred ca nici ei nu-i mai placea patul pentru ca de ceva timp patul nostru era ca si al ei. Si chiar ne spunea: “Asta e patu’ meu.” Foarte rar mai dormea in tarc, asta dupa ce adormea si ne trezeam noi in toiul noptii sa o punem la locul ei.

Trei la mana: se apropie ziua ei si vroiam sa-i facem un cadou care sa nu mai includa jucarii sau haine. In plus, eu m-am gandit la cadoul asta (patul) ca fiind un lucru care sa o faca sa treaca de perioada de “bebelusie” in care inca ii mai place ei insasi sa se creada. De cand cu patul asta, ii spunem mereu, cand e timpul de dormit, ca “acum te duci in patul tau de fetita mare.”

Patru la mana: De foarte putine ori (spre deloc) se duce sa se culce singura. Somnul de pranz si cel de noapte se face numai cu mine alaturi. D-abia dupa ce adoarme, ma pot intoarce sa ma mai uit si eu la un film. Si acum imi vine in minte un mare regret: “Cate filme bune am pierdut din cauza asta”, apoi resemnarea: “Asta e. Macar sa se culce ea.” si in final, revelatia “Pat nou.”

Asa ca dezbatand problema dormitului si adormitului de una singura, am ajuns saptamana trecuta la Ikea de unde i-am luat pat.

Concluzia dupa o saptamana: Doarme in patul ei, e incantata, dar se mai abate de la regula in timpul noptii, involuntar, mai degraba din reflex, aterizand in patul nostru. Patul ei fiind lipit de al nostru, doarme jumate in patul nostru, jumate in al ei. E super haioasa cand se intinde.

In privinta adormitului singura, mai lucram.

Hold on! Nu va entuziasmati atata! Nu e Alba-ca-Zapada, nu e Scufita Rosie, nu e Frumoasa Adormita, nu e nici Minnie, Dasy sau Barbie. E cineva si mai interesant …. Capcaunul. Cu care traim in fiecare zi.

Sa incepem cu niste premise. Se da o prietenie aflata la inceput, dar foarte frumoasa, intre Mariuca si Irina Adei si se mai da un tata de Mariuca, transformat in Capcaun. El s-a autointitulat, s-a branduit bine, iar fetele sunt innebunite dupa el si numai asa il striga.

Cand mergem noi pe la ele, Irina ma intreaba daca si cand vine Capcaunul. Cand vine ea pe la noi, iar Capcaunul nu-i acasa, iarasi, „cand vine Capcaunul?”. Duminica, Irina a venit pe la noi. Nicio jucarie nu i s-a parut atat de palpitanta precum prezenta Capcaunului care dormita. La revedere cu somnul, i-am zis, iar fetele s-au catarat pe el si nu l-au mai lasat. S-au ascuns, cand Capcaunul de ele, cand ele de tatal-Capcaun, s-au alergat, l-au transformat pe rand in broasca, print, girafa etc. La un moment dat Capcaunul a prins-o pe zana buna (aka eu), a vrut s-o chinuie, insa fetele au salvat-o din “ghearele” lui.

L-au mai si lasat sa se odihneasca, insa „gata Capcaunule, putem sa venim din nou peste tine?”

Cam dupa ce a implinit 5 luni de zile, am inceput s-o luam pe Mariuca peste tot cu noi. Pe la expozitii, targuri, intalniri cu prietenii, pe unde se putea merge si cu copilul. S-a adaptat si i-a placut foarte tare, nu numai ei, dar si celor care o cunosteau. Indiferent pe unde am fi mers, nu exista nimeni care sa se uite urat la ea sau sa nu o placa. „E un copil special, pus deoparte”. (acum am redat un gand)

Deja stie toate cafenelele, restaurantele, barurile sau tersasele din Bucuresti si, la fel, si oamenii de acolo o stiu pe ea. De pilda, in fiecare duminica, dupa slujba de la Stavropoleos, ne aciuam pe la unul dintre localurile din centrul vechi. Ne-a devenit foarte drag Charme (nu fac reclama), care e chiar pe strada cu biserica, doar ca putin mai sus. Mergem acolo de cand o duceam in carucior, cam de pe la 1 an jumate-2. Acum are aproape 4, deci oamenii de acolo o stiu de vreo 2 ani.

De cate ori intram acolo suntem intampinati cu „Buna Maria. Ce mai faci?”, iar ea, ia ghiciti ce face? Se duce la baietii de la bar, inauntru, acolo unde prepara ei cafele, bauturi etc. Si ei o primesc bucurosi, o urca pe scaun, ii dau creioane sa coloreze si, mai ales, vorbesc cu ea.

Cand mergem acolo, nu mai avem grija ei. Stie fiecare coltisor, stie unde e toaleta. E ca acasa. In plus, ii mai si distreaza pe ceilalti clienti. Daca pune ochii pe cineva de la vreo masa, nu se mai dezlipeste de acolo. Si le povesteste tot ce ii trece prin minte: ca mami i-a luat pantofi, uite ce pantofi frumosi am, ca are si ea calculator si se uita la tom si jerry, ca se duce la gradinita si multe altele. E si mai amuzant pentru ceilalti pentru ca ea vorbind putin peltic si sasait, nu prea se intelege mare lucru, dar oamenii se amuza si discuta cu ea.

Astazi, baietii de la bar au iesit in fata restaurantului ca sa fumeze. S-a dus si ea dupa ei afara si a stat pana au terminat de fumat.

La Biker’s, care e mai mult rock and motorbike oriented, a vrut sa incerce o motocicleta. Ownerul acelei motociclete a luat-o in brate si a suit-o, i-a raspuns la intrebarile ei (Ce e aia, De ce e asa) si a avut grija sa nu cada.

E foarte interesant s-o vezi cand descreteste fruntile oamenilor. Sunt unii care par dificil de abordat sau par introvertiti. Daca ea se duce sa vorbeasca cu ei, ei nu o resping, iar apoi, vezi cum expresia lor, sa zicem putin mai dura, devina una foarte calda.

Cam asa se intampla pe unde mergem noi cu ea. Cam asa se intampla cu oamenii pe care ii intalnim.

Picture 051

De 2 zile Mariuca a terminat cu cresa si a inceput deja gradinita. Si am numai vesti bune pentru ca e foarte incantata. Nu stie inca cum ii cheama pe noii ei colegi si nici pe educatoare. O intreb si zice: „Nu stiu.”

Doamnele de acolo o plac, zice ea si bunicul care o ia de acolo dupa amiaza. Iar ei i-a placut in prima zi felul de mancare „spate”. Juma’ de ora m-am chinuit sa aflu ce fel e ala. Stiind ca ea inverseaza grupurile de litere dintr-un cuvant, am gasit luminita de la capatul tunelului. Well, minunatul fel „spate” este nimic altceva decat … „paste”. Da, le-au dat paste si cum ei ii plac foarte mult, a fost si mai incantata de gradinita.

Apoi, la noi nu merge cu prescurtari. O intreb: „Cum a fost la gradi?”, iar ea ma completeaza „nita”. Deci la noi e „gradinita”. Asta e, daca asa vrea copilu’ , asa sa fie. Stie ea cum e mai bine.

So, am trecut la nivelul urmator.

Ne distram in continuare cu propozitiile pe care le face, dar mai ales cu inversarea grupurilor de litere din cuvinte.

Asa s-au nascut, din gura Mariucai:

pavoras = vaporas

mastanica = smantanica

soprop = prosop

cert = concert

Da, am o furnicuta in casa si aceea e Mariuca. Exceptand crizele de personalitate, despre care tot citind si vazand si la alti copii, mi-am dat seama ca sunt specifice varstei, fata mea este foarte harnica, organizata si curata.

Am invatat-o astfel incat acum, face singura multe lucruri de om mare.

Cand intra in casa se duce la baie si se spala pe maini.
Se duce singura la baie cand vrea sa faca pipi etc., isi ia olita, isi da jos chilotii si face. Cand e gata, ma striga sa vin si sa o spal.
Dupa ce manaca, isi duce singura castronul la bucatarie, direct in chiuveta. Da drumul la apa si imi spune ca spala vasele. Reuseste sa-si spele singura doar lingurita.
Daca da manacare pe masa, imi spune sa-i aduc carpa sa stearga.
Cand o pregatesc pentru mers afara, isi duce hainele de casa in camera si si le pune in patul ei.
Isi pune lucrurile murdare la spalat.

Da, am o fata vrednica si sunt mandra de ea.
P1070184

Revin cu updatari pentru categoria „Mariuca zice” care de fapt ar trebui sa se numeasca „Mariuca intreaba” pentru ca de la o vreme suntem intrebati permanent, in legatura cu orice scoatem pe gura, DE CE.

Pai sa va spun. Nicio chestie pe care o spunem, nu trece neobservata.

Exemplu: „Mariuca, ma duc la piata”. „De ce?”

„Ma duc sa iau paine. De ce?

„Ma duc la baie. De ce? … si putem continua la nesfarsit.

De fapt, este o succesiune de de ce-uri in functie de context, care de ce-uri cu greu sa mai opresc. Nu stiu cum, dar avem un raspuns pentru toate aceste de ce-uri ale ei.

„Mariuca, mergem acasa. De ce? Pentru ca e tarziu. De ce? Pentru ca trebuie sa te culci. De ce? Pentru ca e noapte. De ce? Pentru ca a fost zi si acum a venit noaptea. De ce? Pentru ca dupa zi, urmeaza noaptea. De ce? Pentru ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor. De ce? Pentru ca soarele s-a dus si el la culcare si acum a venit randul lunii sa se ridice pe cer. De ce? … (citez din memorie).

Deci, fara sa exagerez, aceste de ce-uri vin unele dupa altele foarte usor si foarte repede si incercam sa le facem fata, astfel incat sa inteleaga si ea cum stau lucrurile pe lumea asta.

Nu, nu-i vreo promotie, ci descoperiri recente de-ale mele:

  • am descoperit un blog de kendo. nu sunt practicanta, nu cred ca o sa fiu prea curand, insa blogul este interesant. via TheBride care isi aduce si ea contributia
  • imi place sectiunea video de pe zf.ro. via orlando
  • citesc doua carti in paralel; da, stiu ca n-am mai facut demult recenzii, insa cartile sunt la stadiu de citire: Numele meu fie Gantenbein (Max Frisch) si, de maine, Cum sa devii un Nimeni (Iulian Comanescu)
  • si una din casa: tati ne-a luat pepene, care n-a avut loc in frigider. ghici unde l-a pus? in congelatooor.
  • tot din casa: Mariuca vrea la „paja”, in costum de baie. apoi, in fiecare zi o pomeneste pe Madonna: „Mami, cand vine Madonna; mami, vreau si eu sa ma duci la Madonna”. deci, fie ploaia, fie soare, tre’ sa ne pregatim toti 3 pentru 26 august

that’s all for now

I’m maybe going slightly mad … poate imbatranesc si d-aia au inceput nemultumirile frecvente. Inainte nu prea dadeam atentie la ce se intampla, dar acum am inceput sa carcotesc.

Prima chestiune: cosurile de gunoi. Nu avem suficiente pe strada si mai ales in parcuri. Ieri, Mariucai i-a venit sa faca pipi in parc asa ca am dus-o la un copac ascuns ca sa faca acolo. Am sters-o cu servetel si am dat sa-l arunc. Nu am avut unde, asa ca o buna bucata din parc am mers cu acel servetel murdar in mana. Deja nu ma mai concentram pe gasirea unui topogan ci pe a unui cos de gunoi.

A doua chestiune: leaganele din parc. Ori sunt prea putine leagane, ori sunt prea multi copii. Merg pe varianta a doua, pentru ca la noi in Moghioros s-au tot construiti locuri de joaca pentru copii. Dupa ce ca ajung foarte rar cu copilul in parc si vrea sa se dea in leagan, atunci cand reusim sa prindem unul liber, mai sunt parinti care carcotesc ca vor sa-si dea si ei copilul. Acum, daca il dai doar 5 minute pentru ca auzi voci nervoase, copilul cum sa se mai bucure? Sa fim seriosi, daca tot se da in leagan, sa stea si el macar 10 minute sa se simta bine.

Cu toate astea, am lasat in urma supararile si am dat o fuga pe Motoare cu tot cu copilul, care cred ca s-a simtit mai bine decat noi, asta pentru ca noi alergam dupa ea prin tot locul, ca nu statea o clipa. A muls vaca pictata, a dansat pe scena si i-a innebunit pe toti spunandu-le ca ea se duce la Madonna si ca o asteapta sa vina. Deja oamenii de acolo o stiu.


Blog Stats

  • 99.827 hits
iulie 2020
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031