Zmeura's Weblog

Mihai Radu isi publica romanul de debut la Polirom, anul de gratie 2014.

Dintr-un cartier marginas (dar nu mai prejos) al Bucurestiului, fac si eu cunostinta cu Sebastian si, evident, cu ceilalti de langa el.

Romanul e ancorat in realitatea asta a noastra, de zi cu zi, care ne sperie si care ne face sa fim mai mult sau mai putin puternici. Am in fata Bucurestiul actual, cartierul meu de bastina, care, prin penita lui Mihai Radu, iese din anonimat. Sau, ma rog, nu mai e doar cartierul unde e stadionul Steaua.

Pana la urma, nu conteaza cartierul, ci viata lui Sebastian. Viata lui interioara si exterioara care nu-l ajuta sa inchege nicio relatie serioasa, viata lui de la biroul de la primarie care-l baga in probleme cu legea, viata cu tatal lui, dar si relatiile cu vecini, taximetristi, primari, prostituate, vanzatoare de la mall si, mai presus de toate, viata cu alcoolul.

In schema apare Gratiela, si ea personaj principal, cu care Sebastian incearca sa aiba o relatie, insa si Gratiela are o viata la fel de data peste cap si, prin urmare, ajung sa coabiteze doar la nivel sexual, relatia oprindu-se la un moment dat.

Personaje importante si foarte bine conturate sunt si parintii celor doua personaje principale si rolul pe care il joaca in viata lor. Nu il uit nici pe Pip, cainele pe care nu si l-a dorit, insa doctorul Horatiu, prin logoreea unica, a facut in asa fel incat sa-l convinga sa-l ia.

Incerc sa nu spun foarte multe despre cartea asta. Primul lucru care imi vine in minte este ca, pentru un roman de debut, este un fenomen din punct de vedere al scrierii. Nu as vrea ca autorul sa creada ca a fost subestimat, pur si simplu, poate n-am mai citit eu de mult un roman de debut romanesc atat de bun.

Romanul e trist, nu e o poveste cu finalitate, tocmai asta il face actual si real, dar e povestit cu umor. Mihai Radu il schingiuieste si fizic, si psihic pe Sebastian.

Si nu in ultimul rand, Ghencea rulz!