Zmeura's Weblog

Archive for mai 2008

Pai ar fi cateva variante demne de luat in seama.

Asadar, pentru copiii nostri, dar si pentru copiii din noi, 1 iunie e destul de generos si anul acesta. Aveti de unde alege cum sa-i incantati pe cei mici de ziua lor.

Noi vom incerca sa facem un slalom intre MTR, care a pregatit Targul de 1 iunie, joaca din Parcul Carol pregatita de cei de la Metropotam, si surprizele din Cismigiu.

Haideti la joaca!

 

Cum nunta noastra e pe 7 iunie, adica saptamana viitoare, vom rata doua evenimente foarte importante.

Poate ajungeti voi la ele.

Intre 4 si 8 iunie va avea loc Bookfest la Romexpo, iar intre 6 si 8 iunie, a doua editie a Street Delivery se va desfasura in toata splendoarea ei tot pe Arthur Verona ca si anul trecut.

Noi am fost anul trecut si a fost foarte fain. Motive de participare gasiti pe blogul Carturesti: muzica, street art, proiectii de filme, bataie cu apa si multe alte surprize.

Cultura de weekend a inceput de vineri seara, cu un concert al Luizei Zan in Green Hours. Foarte tare tipa, desi am mai ascultat-o cu foarte mult timp in urma, de data asta parca a fost si mai tare. Voce puternica, tehnica vocala.

La Muzeul Satului s-au desfasurat Tarafuri si Fanfare. Am ajuns sambata, spre sfarsit, din pacate. L-am prins pe Grigore Lese, am admirat o hora de toata frumusetea incinsa de public chiar pe scena si, in cele din urma, ne-a alungat ploaia.

Mariuca a dansat si ea…pe scena.

Ne-am pus in cap sa mergem la BB3 (Bienala de Arta Contemporana) insa la Hanul cu Tei, duminica era inchis cu lacatul. Am ajuns, in schimb, la Targul de Antichitati de la Palatul Sutu.

 

Pentru weekend-ul ce va sa vina sunt iarasi multe lucruri de vazut, admirat, ascultat.

Vineri e concert On&Off, de soul-funk-jazz experimental la Green Hours.

Vrem sa ajungem la BB3 (Bienala de arta contemporana), care se desfasoara in perioada 23 mai-21 iunie in mai multe locuri din Bucuresti si cu multi artisti internationali. Aici si aici informatii despre artisti si locurile in care isi vor expune lucrarile.

Apoi, am mai vrea sa ajungem la cea de-a doua editie a Tarafuri si Fanfare, care va avea loc la Muzeul Satului, sambata si duminica asta.

Cam atat ne permite noua timpul sa facem, insa sunt multe alte lucruri de vazut. Timeout are cele mai bune recomandari.

Aaa, si vedeti ca Centrul Ceh propune un Festival de Film Documentar Destinat Drepturilor Omului. Festivalul se cheama One World si tine din 27 mai pana in 1 iunie. In deschidere, concert Kumm, iar pe 1 iunie, tot in cadrul festivalului, la Muzeul Taranului Roman copiii vor avea parte de o zi dedicata lor.

Revin cu poze de pe unde o sa ajungem.

„I go out to work on Monday morning
Tuesday I go off to honeymoon
I’ll be back again before it’s time for sunnydown

I’ll be lazing on a Sunday afternoon

Bicycling on every Wednesday evening
Thursday I go waltzing to the Zoo
I come from London town
I’m just an ordinary guy
Fridays I go painting in the Louvre
I’m bound to be proposing on a Saturday night
I’ll be lazing on a Sunday afternoon”.

Clopotele bisericilor crestine rasuna din nou. Astazi e sarbatoarea sfintilor imparati Constantin si mama sa, Elena.

Iata ce spune sinaxarul:

„Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.

Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine”.

Asadar, urari de bine celor ce poarta aceste nume!

Cultura de weekend a inceput, de fapt, de joi, cu concertul lui John McLaughlin, un excelent chitarist de jazz, care a umplut Sala Palatului si a tinut in priza spectatorii. Cred ca am aplaudat in permanenta, chiar daca piesa inceputa nu se terminase.

Nu sunt ascultatoare inraita de jazz instrumental, insa omul e un virtuoz.

Vineri ne-am indreptat catre MTR, unde am prins seara culturala italiana. Am degustat prosciuto, parmezan si niste salate cu specific international, de care am fost dezamagiti din cauza portiilor aproape invizibile. Spre final am prins concertul unor italieni, desfasurat in Clubul Taranului. In rest, atmosfera boema, prieteni, cunoscuti, Mariuca alergand prin curte.

Am vrut sa vedem si noi cu ce se mananca Otaku, despre care am tot citit/auzit, asa ca duminica ne-am dus la expozitia care s-a tinut la Atelier 35, pe Selari. Otaku este un termen folosit pentru a descrie fanii genului manga sau anime. Mai multe despre acest curent, gasiti aici.

Printre picaturi am strecurat si un botez si mai ales un bobogan.

Gratie Pro Cinema, sambata seara, tarziu in noapte, am revazut La Mala Educacion (Proasta crestere) a lui Pedro Almodovar, din 2004.

Usor alambicat, cu un fir al povestii destul de intortocheat, filmul este superb. O foarte mare contributie o aduce Gael Garcia Bernal – one of my favourites – care interpreteaza triplu rol.

Almodovar, cunoscut pentru excentricitatea, lipsa de pudoare, subiectele controversate, dar si homosexualitatea sa, isi dezvaluie in acest film o parte a vietii sale.

Pelicula nu-i usor de digerat din punctul de vedere al ideilor abordate: abuzul sexual al preotilor catolici, droguri, homosexualitate, toate fara perdea.

Povestea incepe prin vizita pe care un tanar care isi spune Ignacio (actor de meserie) i-o face lui Enrique (un cunoscut regizor de filme).

Ignacio si Enrique au fost colegi la scoala catolica. Dincolo de abuzurile preotilor, ei si-au descoperit dragostea unul fata de celalalt, precum si pasiunea pentru film. Nu vor ramane impreuna, din cauza obsesiei directorului scolii pentru Ignacio.

Asa se face ca, dupa multi ani, un tip care pretinde a fi acel Ignacio, intra in biroul lui Enrique, punandu-i in fata o poveste, cu propunerea de a fi transpusa pe pelicula. Avand ca subiect copilaria lor traita in scoala religioasa, Enrique se emotioneaza pe parcursul lecturarii, isi aduce aminte de Ignacio din acel timp si de dragostea pentru el. Cu toate acestea, simte ca Ignacio de acum nu are nimic in comun cu cel de atunci.

Hotaraste sa faca filmul, insa se izbeste de incapatanarea lui Ignacio de a juca rolul travestitului Zahara, rol pe care si-l doreste cu ardoare. Banuiala ca e ceva in neregula cu Ignacio il face pe Enrique sa-i cauta familia. Afla ca Ignacio a murit, iar cel care l-a pacalit este, de fapt, Juan, fratele sau mai mic.

Enrique face, totusi, filmul pentru a afla adevarul despre Juan. Are surpriza de a fi vizitat pe platou chiar de parintele Manolo, personajul negativ al povestii, devenit intre timp editor, casatorit, insa alungat de nevasta.

Enrique afla adevarul chiar de la parinte. Ignacio, devenit transsexual, il santaja pe fostul preot pentru a face rost de bani pentru operatii estetice si droguri. Cu ocazia asta parintele il cunoaste pe Juan, iar vechile obiceiuri revin la suprafata. Intre timp cei doi, deveniti amanti, hotarasc sa-l omoare pe Ignacio care le sta in cale.

Culmea e ca in tot acest timp, Ignacio nu l-a uitat pe Enrique, ironia sortii facand ca acesta sa moara in timp ce ii scria primei sale iubiri o scrisoare plina de speranta.

Coincidenta face ca am avut parte, cam in aceeasi perioada, de doua opere, diferite ca gen, ale lui Almodovar. Una este cinematografica (iata mai sus), a doua este literara. Vorbesc de cartea aparuta recent la Cotidianul, Patty Diphusa, in care ii da glas starletei porno cu acelasi nume, cel mai drag personaj feminin creat de el.

Desi cartea are un limbaj cam greu de digerat prin aventurile descrise de Patty, lipsite de menajamente, cu scene explicite de sex, aceasta scoate in evidenta viata pe care Almodovar a descoperit-o cand a venit in Madrid, unde traieste in continuare, dar si obsesiile, frustrarile si neimplinirile sale. Nu uita sa-l mentioneze si pe Andy Warhol, de a carui arta este indragostit pe veci.

Almodovar este un scriitor bun si atat, insa cred ca isi reflecta mult mai bine experientele, visele, temerile, pasiunile, in filmele sale.

La taifas

Posted on: mai 14, 2008

Muzeul Taranului Roman a pregatit o serie de programe culturale saptamana aceasta, cu ocazia Festivalul Filmului European.

Vom avea parte de o seara culturala turca (14 mai), maghiara (15 mai), italiana (16 mai), in cadrul carora se vor viziona filme, expozitii; se vor asculta muzici si povesti de viata; se vor degusta mancaruri traditionale din fiecare regiune. 

Programul din fiecare seara il gasiti aici. Intrarea la film e 10 lei, iar la serile culturale, gratuita.

Duminica i-am taiat motul lui Luca, prietenul Mariucai. Mama lui ne-a propus aceasta sarcina, intrucat suntem foarte apropiati.

In post-ul asta vreau sa vorbesc de obiceiurile, credintele si mai ales superstitiile la romani. Nici eu, nici tati si nici mama lui Luca nu prea suntem de acord cu practica asta a taierii motului. Si noi i-am rupt turta Mariucai, asa cum se procedeaza la fete, dar numai de gura celor batrani care se incapataneaza sa se agate de traditii care nu tin nicidecum de religie si nici nu se regasesc in cartile bisericesti.

Toate superstitiile legate de aceasta practica mi se par ridicole, de la impletirea motului si taierea lui in trei trepte si mai ales nearatarea lui copilului protagonist pana la faimoasa tava cu diverse obiecte de pe care el trebuie sa aleaga lucruri despre care se crede ca-i influenteaza alegerile in viata.

Pentru ca am fost stresati de parinti, am facut-o si pe asta. Totul numai ca sa-i inchid gura mamei. La fel si in cazul lui Luca al carui par – lung, cret, blond, superb – nu mai suporta amanare si trebuia tuns numaidecat. Si ca sa fie tuns, trebuia sa i se ia motul mai intai.

Una peste alta e si asta o ocazie de voie buna, de strans familia, de petrecut. Pana la urma, pentru noi a fost o onoare avand in vedere ca era vorba de Luca.

Amuzant a fost cand rudele ne spuneau „saru’ mana nasa, saru’ mana nasule”, sau „hai nasule, unde e nasul etc”. Nici nu stiam cum sa ma comport, era o situatie haioasa foc. Eu, care arat de nici 16 ani, tati care numai fata de „sarumana nasule” nu are. 

Ca sa intelegeti ce-i cu obiceiurile astea de pe la noi cititi ce zice si Cristi Tabara aici.

Repulsia mea fata de superstitii se va vedea si la nunta unde nu-mi voi scrie pe pantof sau in pantof nu-stiu-ce, nu-mi va scoate nasa voalul la ora 2 noaptea (nici macar nu am voal), nu voi arunca buchetul -poate doar asa…to have fun, nu voi pune galeti prin fata usii bisericii ca sa se arunce bani etc.


Blog Stats

  • 99.827 hits
mai 2008
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031