Zmeura's Weblog

Archive for Iunie 2012

Urmatorul roman al lui Carlos Ruiz Zafon  – Prizonierul cerului – apare in 2012. La Polirom este publicat in acelasi an.

Face parte din superba colectie inceputa cu Umbra Vantului si Jocul Ingerului.

De data aceasta este vorba de dezvaluiri, de adevaruri scoase la suprafata despre unele personaje din celelalte romane. Si, ca in celelalte parti, Cimitirul Cartilor Uitate este baza, fundamentul si farmecul acestuia. Cimitirul este cel care dezleaga enigmele si creeaza altele.

Pe cat e de trist, prin prisma destinelor relatate, pe atat este de minunat pentru ca accentul, in aceasta carte, cade pe prietenia adevarata, aia pentru care esti in stare sa te sacrifici si sa-ti pui pielea in joc.

Tonul actiunii in Prizonierul Cerului il da nimic altceva decat o carte-monument – Contele de Monte Cristo. Intr-o zi, la anticariatul Sempere si Fiii apare un personaj dubios care cumpara cea mai scumpa carte de acolo si editie unica – Contele de Monte Cristo. Lui Daniel Sempere nu-i place personajul si nu vrea sa-i vanda cartea, asa ca invoca tot felul de motive pentru a-l impiedica pe om sa plece cu ea. Nu reuseste: este si o perioada foarte proasta din punct de vedere financiar, cartea costa mult, personajul e convingator.

Insa, surpriza e ca aceasta carte ramane tot la minunatul anticariat Sempere si Fiii pentru ca personajul misterios o cumpara si i-o face cadou cu tot cu o dedicatie ciudata lui Fermin Romero de Torres, prietenul lui Daniel, cel prea bine cunoscut pentru farmecul sau si capacitatea oratorica de invidiat.

Cand afla de straniul cadou, Fermin intra in panica, nu mai vorbeste cu nimeni, se inchide in el, iar casatoria cu Bernarda pare compromisa. In cele din urma, Daniel il roaga sa aiba incredere in el si sa-i spuna povestea.

Asa incepe Fermin sa-si retraiasca amintirea dureroasa din timpul in care a fost inchis si torturat in castelul Montjuic. Pe langa povestea evadarii lui Fermin, exact in felul in care a facut-o Contele de Monte Cristo, Daniel afla si despre anumite personaje incarcerate care au mare legatura cu destinul lui. Cine a citit Jocul Ingerului stie despre David Martin, cel care obtine tinerete vesnica pentru ca accepta sa scrie o carte aparte, despre o noua religie. David Martin se afla si el inchis la Montjuic, se apropie de Fermin si el este cel care ii planuieste evadarea.

David Martin nu este un detinut oarecare. Infamul director al inchisorii, Mauricio Valss, scriitor ratat, dar pretendent la titlul de mare literat si pus in functii publice inalte prin prisma relatiilor pe care le are, il tine pe Martin in inchisoare pentru a-i scrie o opera de arta. Spre deosebire de ceilalti detinuti care sunt constant hartuiti, torturati si omorati, pe Martin are interesul de a-l tine in viata si cat de cat sanatos ca sa poata sa scrie. Intervine aici Isabella, tanara lui asistenta din Jocul, care incearca sa-l scape din inchisoare cerand si acordand tot felul de favoruri lui Valss. Isabella este mama lui Daniel si sotia domnului Sempere. Povestea lui Fermin il face pe Daniel sa-si aduca aminte de moartea mamei sale si, cu ocazia asta, afla ca a fost, de fapt, omorata.

Personajul misterios il cauta pe Fermin pentru ca pe acesta l-a adormit Fermin cu cloroform si s-a folosit de el ca sa scape din castel, punandu-se in sacul in care trebuia sa fie pus acesta, considerat mort. La mijloc este vorba si de o comoara pentru care misteriosul se incapataneaza sa-si astepte libertatea si sa indure chinul din inchisoare.

Fermin ii povesteste lui Daniel fuga, recuperarea sa, anii de mizerie pana in momentul in care Daniel si tatal sau il iau sub ocrotirea lor.

Am spus destul de mult si nu mai vreau, ca e pacat. Mai zic doar atat: ca Daniel vrea sa razbune moartea mamei, ca un “inger” ii da indicii, ca Fermin, om fara identitate, intra in randul lumii pentru ca are prieteni adevarati care fac totul pentru el.

Scrierea lui Zafon e, ca de obicei, minunata, clara, magica.

Romanul Domnilor copii, sub penita lui Daniel Pennac, este publicat (si ecranizat, in acelasi an, in Franta) in 1997. La noi apare in 2002 la Editura Polirom, Colectia „Proza XX“, Iasi. Asta e editia din raftul meu.

Avem o situatie cat se poate de comuna: niste copii (elevi in clasa a cincea) care isi urasc dascalul. Mai avem si un narator, personajul-surpriza din acest roman, cel care declanseaza toata aceasta poveste si „aranjeaza” cat mai bine lucrurile.

Ce se intampla, de fapt? – profesorul Crastaing este urat in aceeasi masura de elevii sai cat si de parintii lor, parinti care, la randul lor au fost elevii acestui profesor. Dincolo de faptul ca e ursuz, neintelegator, tiranic, Crastaing intruchipeaza dascalul nemuritor: de cand il stii are aceeasi varsta, acelasi costum, aceeasi ochelari, aceeasi servieta, aceeasi ura pe copii. Are o obsesie in a da teme legate de familie si copilarie.

Asa se face ca, in cadrul unei ore in care confisca de la unul dintre elevi un desen ce intruchipeaza “dragostea” lor pentru el, tema-pedeapsa pe care o primesc Joseph, Igor si Nourdine este o compunere pe cat de simpla, pe atat de greu de facut: sa-si imagineze ca a doua zi de dimineata cand se trezesc, ei sunt adultii, iar parintii lor copii de 6-7 ani. Nu trebuie decat sa povesteasca urmarea, “fara solutii facile”. Si, atentie, „imaginatia nu e minciuna”.

Trecand prin revolta “eu nu fac tema aia idioata a lui Crastaing” si chiar gandul de a-i face rau profesorului, copiii ajung sa scrie compunerea in diverse imprejurari: unul pentru ca e ajutat de politistul din puscaria unde sta inchis pentru o noapte, altul din ambitie, altul pentru ca e convins de prietenul lui. Asa ca a doua zi, primii doi care scriu compunerea, Joseph si Nourdine, se trezesc adulti in locul parintilor, iar Igor, desi intial refuza sa scrie tema, este convins de prietenul sau cel mai bun Joseph, dupa ce acesta ajunge adult.

Descrierea copiilor pusi in locul celor mari este extrem de amuzanta: nedumerirea fiecaruia, acceptarea, dialogurile cu parintii deveniti copii, felul in care Joseph, de exemplu, nu stie cu ce sa-i imbrace pe Moune si Pope si in final ii baga in niste toale de nunta, luate de pe manechinele-copii din vitrina atelierului de croitorie al tatalui sau.

Igor, devenit adult, este atat de revoltat si suparat pe Joseph pentru ca l-a convins, incat ajunge sa il ia la bataie.

Faptul ca pentru moment lumea e cu susul in jos face ca, in final, destinul unora dintre personajele povestirii sa cunoasca un final fericit. Si e vorba tocmai de destinul celor mai suferinzi: Ismael, tatal lui Nourdine, Tatiana, mama lui Igor si profesorul Crastaing, care si el intra in jocul scrierii si devine copil. Ciudat, nu?

Care e problema, de fapt? Avem un profesor care tanjeste dupa copilarie. Nu e nostalgic, daca asta va inchipuiti, pur si simplu nu are amintiri legate de vreo copilarie, iar asta il obsedeaza intr-atat incat toate compunerile pe care le primesc elevii sai sunt legate de familie-copilarie. Si cred eu ca temele astea sunt de fapt o pedeapsa pentru el, sunt teme pe care el nu le-ar putea rezolva niciodata.

Asa s-a nascut aceasta compunere-pedeapsa care angreneaza mai multe personaje, printre care si o prostituata. Rezolvarea temei si revenirea la situatia normala (copiii-copii, parintii-parinti) este ca profesorul Crastaing sa aiba amintiri din copilarie, iar culmea e ca este ajutat tocmai de parintii deveniti copii. Ce alta dovada mai buna ca lucrurile s-au rezolvat asa cum trebuie poate sa fie decat ca Crastaing isi schimba eternul sau costum de profesor intr-unul cat se poate de colorat?

Pentru mine, cel mai frumos moment din carte este atunci cand mi se dezvaluie identitatea naratorului si rolul lui in aceasta poveste. Mai mult decat emotionanta, povestea si dialogurile sunt extrem de alerte, amuzante. Scrierea este foarte simpla. Romanul se citeste usor si repede, te prinde.

Lasati filozofia si intrebarile despre viata, viata dupa moarte, dece-urile etc. E minunat sa vezi cum cei de dincolo de mormant “lucreaza” pentru cei dragi.

Absolut superba cartea!


Blog Stats

  • 96,543 hits
Iunie 2012
L M M M V S D
« Mai   Sep »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930