Zmeura's Weblog

Archive for the ‘intamplari de la volanul unui incepator’ Category

Acum e altceva. Am prins experienta, dar mai am de lucrat la partea cu stresul care vine de pe locul din dreapta (aviz tati). Nu ma mai urc la volan cu teama si cu emotiile care ma insoteau in urma cu un an si care ma faceau sa transpir ca dupa o tura de sauna.

Am ajuns sa intuiesc miscarile celorlalti si sa simt, oarecum, pericolul si sa-l evit. Experienta mersului pe trasee mai lungi precum Sibiu sau Bulgaria, mi-au aratat ca trebuie sa fii fresh cand esti la volan. Zic asta pentru ca mi s-a intamplat ca dupa 3 ore de mers continuu, sa nu mai pot sa ma concentrez si sa fac greseli, cum ar fi sa ma grabesc. Oricum, tot la inceput se cheama ca sunt.

Altfel, este important sa iti placa sa conduci, sa nu faci pentru ca trebuie. Cand am facut scoala de soferi, am facut-o fiindca trebuia sa conduca cineva masina si priveam lucrul asta ca pe o obligatie. Eram convinsa ca nu sunt facuta pentru asa ceva. Eram mai mult ca sigura ca voi fi dezastru la volan.

Uite ca nu e asa. Si am inceput s-o iubesc pe Sandy din ce in ce mai mult. Si cred ca si ea pe mine, ca face tot ce ii zic, cand ii zic. Doar am trecut cu ea prin gropi si a rezistat vitejeste, franeaza perfect si la timp.

Recunosc ca am mai facut si eu greseli, dar va zic, e din ce in ce mai bine si culmea … imi place sa conduuuuc!

Ii multumesc ca ne-a dus cu bine pana acum la tara la mamaie, la Valeni, in Vama Veche, in Constanta, la Sibiu, in Bulgaria, la Vulcana Bai, la Buzau si nu mai tin minte. Zic ca pentru un incepator am facut ceva trasee mari.

Anunțuri

Luna asta se implineste 1 an de cand detin permis de conducere, deci trebuie sa renunt la lamaia de incepator care mi-a adus injuraturi din partea „prietenilor” cu care am avut de impartit … soseaua, dar, de ce sa nu recunosc, mi-a adus si intelegere, foarte putina, din partea unora mai indulgenti. Precizez ca cei din ultima parte sunt foarte foarte putini.

Ce am invatat in acest prim an de condus?

Cel mai important lucru e ca trebuie sa fii cu ochii in paispe permanent, oriunde si in orice situatie; ca orice fractiune de secunda conteaza; ca, da, trebuie sa respecti regulile de circulatie si indicatoarele si limitarile de viteza, toate au rostul lor; ca, chiar daca soseaua e libera, nu e cazul sa te culci pe-o ureche si sa faci ce vrei; ca nu e in regula sa schimbi banda de cate ori vrei ca sa-l depasesti pe unul sau pe altul, asta tocmai pentru ca la depasiri se produc multe accidente; ca in Bucuresti tre’ sa ai nervi de otel ca sa conduci; ca, tot in Bucuresti, d-abia daca poti lua piciorul de pe ambreiaj sau frana, ca mergi mai mult intr-a 2-a si a 3-a; ca trebuie sa fii intelegator si cu altii care poate au gresit drumul si semnalizeaza de pe banda 1 pentru banda 3 tocmai din cauza asta, asa ca nu e cazul sa-i injuram chiar pe toti; ca trebuie sa avem mare atentie in curbe, sunt cele mai periculoase; ca, pentru a conduce bine trebuie sa fii relaxat, nu sa fii pe punctul de a smulge volanul de unde e el prins; ca trebuie sa te uiti cand dai cu spatele, intotdeauna.

Slava Domnului, n-am facut niciun accident, insa era sa le fac daca nu le evitam tocmai pentru greselile enumerate mai sus, insa facute de altii. Nu spun ca n-am gresit si eu. Inca imi lipseste curajul de a indrazni mai mult in trafic. Sunt precauta si d-aia imi „iau” claxoane. Inca imi fac rugaciune atunci cand ma urc la volan si ii multumesc lui Dumnezeu ca ajungem cu bine acasa.

… de la volan.

O iau pe Mariuca acum doua seri de la ai mei, o bag in masina si plec. Ma strecor pe stradute inguste. Sunt la jumatatea drumului. In capat intra unu’ si vine spre mine. Se propteste in mijlocul drumului. Nu vrea sa se dea. Cica sa ma dau eu. Ok, sunt fata finuta. Ma dau. Da’ nu rezist si ii arat semnul acela, il stiti voi. Asta opreste. Incepe sa ma injure si sa dea cu putere in geam. Pleaca. Plec si eu. Tocmai trece politia. Ma opresc si ma dau jos din masina, sa le zic intamplarea. Astia nu ma vad. Plec. Cu nervi. Mariuca ma intreaba „ce striga nenea mami?”

Invataminte: tre’ sa incerc sa nu mai pun la suflet pretentiile soferilor prost crescuti. Nu se stie ce se poate intampla. Mai ales ca boul nu vazuse copilul in spate. Tre’ sa tin minte asta. Sa merg mai departe, ca si cand lucrurile astea rele n-ar exista.

Nu contenesc sa ma intreb de ce oamenilor care conduc le place viteza. Ii inteleg intr-un fel, pentru ca pe masura ce prinzi experienta la volan, simti nevoia sa apesi mai mult pedala de acceleratie. Numai ca nu e totul atat de simplu. Sunt niste riscuri pe care ni le asumam, iar aceste riscuri se concretizeaza in statisticile sumbre de pe soselele noastre.

Saptamana trecuta am dus-o pe Mariuca la Valeni. Cu masina. Eu la volan. Si la dus si la intors. De fiecare data accidente, politie, salvari. Nu pot sa nu ma minunez si mai ales sa nu ma afecteze cand observ ca mereu cand ies pe autostrada dam de un accident. Ce se intampla, Doamne? Parca oamenilor nu le-ar mai pasa nici de propria lor viata.

Plecari de pe loc nesemnalizate, depasiri nesemnalizate, mers pe contrasens, vitezomani, intreceri and so on.

Ori de cate ori pornesc la drum cu masina ma inchin, iar cand ajung la destinatie, ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a dus cu bine. Pentru ca oricat de prudent as conduce, niciodata nu stiu daca voi ajunge cu bine acolo unde vreau. Intotdeauna va exista un vinovat si un nevinovat, iar cel din urma sa aiba de suferit. Nu vreau sa fiu in niciuna din categorii. In prima stiu sigur ca nu voi fi.

Ok, poate-s eu mai inceata, adica merg cu viteza regulamentara (doar sunt incepator), numai ca unii cred ca ma misc prea incet, insa n-am mai vazut asa ceva ca azi.

Stau pe banda mea, in aglomeratia de la Eroilor. Cei de pe prima banda, speciala pentru a merge la dreapta, se razgandesc si vor sa treaca in fata mea. Se pune verde, eu dau sa plec, insa nu inteleg de ce se baga unii in mine. Pe ei nu-i intreseaza faptul ca semnalizeaza cand sunt paralel cu mine. Eu daca imi vad de drumul meu, nu sunt obligata sa ma uit in stanga si in dreapta sa vad daca semnalizeaza. Daca sunt in spatele meu da, e absolut normal, insa cand semnalizezi in dreptul meu cum sa-mi dau eu seama ce vrei sa faci?

Asa se face ca azi mi-au taiat fata, fara nicio jena, o doamna (???) cu 3 copii in masina si un dobitoc care se scarpina in urechi. Ca sa nu mai spun de regulile nescrise ale circulatiei, acelea de a multumi pentru ca am pus frana la timp si nu am intrat in ei. O simpla apasare pe butonul de avarie. Dar, asta e. Pana la urma, nu tin sa-mi multumeasca ci sa fie ATENTI si RESPONSABILI.

Cati mai sunt, Doamne?

Mi-am propus sa deschid o noua rubrica legata de felul in care se conduce in Bucuresti. A pornit de la problemele cu care ma confrunt eu, ca incepator. Si sunt destule probleme.

Recunosc ca si eu mai gresesc, insa ceilalti soferi sunt cat se poate de neglijenti si obraznici si imi depasesc de departe greselile.

Incep cu greselile mele:

  • Mi s-a intamplat, de cateva ori, sa trec pe galben, asta pentru ca aveam verde, acceleram ca sa trec mai repede si imediat se punea galben, insa nu mai puteam sa opresc in conditii de siguranta.
  • Mi s-a mai intamplat sa nu accelerez prea mult si sa-mi moara motorul. Asta nu e chiar mare greseala
  • Mi s-a mai intamplat, doar o data, sa nu ma asigur suficient, insa am franat la timp
  • Mi se intampla sa semnalizez ca sa trec pe cealalta banda, insa nu accelerez suficient, ezit si mi-o iau altii inainte.

Dar, cred ca astea nu se compara cu:

  • faptul ca unii nu semnalizeaza cand schimba banda si se baga in fata ta tamnesam. Am evitat multe accidente pana acum si chiar i-am ferit pe ei. Mi se pare totusi ciudat ca un incepator sa-i protejeze pe „veterani”
  • faptul ca pe stradutele unde au semnul stop sau cedeaza trecerea, sa treaca de parca sunt pe drumul cu prioritate – astazi am evitat, iar, un accident
  • faptul ca trec de pe banda 3 pe banda 1 direct, taindu-ti calea
  • faptul ca te claxoneaza in secunda 0,1 de cand s-a pus verde
  • faptul ca intra pe contrasens
  • faptul ca se grabsc foarte tare. Atentie! Cei mai periculosi sunt taximetristii. Intotdeauna se grabesc si nu se asigura
  • faptul ca pitipoancele, in masini de fite, evident, cand vireaza la stanga sau dreapta, nu se asigura si mai si vorbesc la telefon. Am dat de doua specimene d-astea.

Pe masura ce aventura mea in jungla traficului bucurestean continua  – pentru ca sunt convinsa ca o sa continue – voi scrie despre ce s-a mai intamplat.


Blog Stats

  • 97,264 hits
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Mar    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930