Zmeura's Weblog

Archive for iunie 2008

Din Nesebar ne-am intors cu o impresie foarte placuta. Recomand tuturor o vizita acolo, mai ales in Orasul Vechi, Old Nessebar.

Daca incerci sa ignori magazinele cu kitchuri de la fiecare casa, ai intr-adevar ce sa vezi. Casutele au un aspect rustic si vechi si daca ai chef de explorat stradutele mici si inguste, atunci vei gasi si putina liniste prin avalansa de turisti, pentru ca in Nesebar, atractia turistica o reprezinta chiar aceasta parte istorica a orasului. Aici este si un port cu multe minunatii de iahturi si barci de toate formele si marimile.

Partea noua a orasului este si ea un punct bun. Hotelurile, pe langa beneficiile pe care le ofera turistului, cum ar fi piscina pe acoperis, pub-uri, restaurante, spa-uri etc, au si locuri special amenajate pentru copii. Noi am luat la rand fiecare bobodan in parte.

De fapt, majoritatea celor veniti aici o reprezentau familiile cu unu sau mai multi copii, iar carucioare cu bebelusi erau la tot pasul.

Noi am fost foarte multumiti de hotelul nostru – Marina Palace. Il recomand oricui se duce acolo. Avantajul sau este ca se afla chiar intre orasul nou si cel vechi.

Altfel, restaurante cat vezi cu ochii, de-a lungul plajei. In fiecare zi am incercat cate unul, iar preturile sunt cat se poate de acceptabile. Ce-i drept, in Old Nessebar, restaurantele sunt ceva mai scumpe, mai ales cele cu specific pescaresc.

Am luat foarte putine suveniruri pentru ca majoritatea erau kitchuri. Am gasit si jucarii din lemn, insa in Bucuresti sunt mult mai ieftine.

Vremea a foarte buna, plaja foarte curata, la fel si apa. Am prins valuri, insa David Hasselhof al plajei din Nesebar (un domn in varsta, foarte activ in calitatea sa de salvamar) nu prea ne-a lasat sa ne aventuram. Cand erau valuri, nu ne lasa cu colac sau saltea in apa.

Nu stati mai mult de ora 11 pe plaja. Pe noi ne ardeau talpile sub nisipul fierbinte la ora asta, cand deja plecam de pe plaja.

Mariuca a testat apa de la noi din brate sau de pe salteluta ei. Cateodata o scoteam cu greu din mare. Ne-am imprietenit cu cativa copilasi straini cu care s-a jucat in nisip. Nu le-a trebuit nicio limba ca sa se inteleaga. Cred ca limba bebelusilor e universala.

Nu prea am intalnit romani pe acolo – un lucru bun zic eu. Cei mai multi straini erau polonezi, cehi, rusi, francezi, englezi, unguri.

Pentru ca nu totul este perfect si sincer cred ca ne-am plictisi daca ar fi asa, au existat si mici exceptii care ne-au stricat „peisajul: nimeni altele decat pitipoancele. Da, exista si acolo asa ceva si inca cum.

Am fost si prin alte locuri: Burgas (Un fel de Constanta noastra), Sunny Beach (ceva gen Mamaia) si Sveti Vlas (un orasel sau mai degraba un sat foarte frumos cu multe ansambluri rezidentiale, in regim de demipensiune, family-oriented). In Sunny Beach poti ajunge foarte usor si cu titicarul, luat din Old Nesebar, sau cu autobuze la ficare 15 minute in celelalte orase.

Alta parte mai putin placuta este ca bulgarii nu prea vorbesc engleza. In afara de receptionerele de la hotel, cu greu ne-am inteles cu ceilalti, mai ales la restaurante sau terase.

Apoi, mi se pare ca sunt in urma cu muzica. Asculta foarte mult Madonna – ceea ce nu-i rau, insa parca e obsesiv – Britney Spears, iar la terase auzi numai Coco Jambo, 2 Unlimited si alte muzici la moda pe vremea primilor mei ani de liceu.

Trecand peste asta, au niste clatite foarte bune. De asemenea, am invatat alfabetul bulgaresc, sa numar si cateva expresii uzuale.

Asadar, drumul foarte lung pana la Nesebar chiar merita.

Maine, dis de dimineata, ne vom indrepta cu nerabdare – mai ales eu – spre litoralul bulgaresc. Mai precis, vom stationa la Nesebar.

Am ales acest oras pentru ca am vrut sa scapam de nebunia din celelalte statiuni bulgaresti, si mai ales pentru ca este un oras incarcat de istorie, una din cele mai vechi asezari din Europa.

Din ce am citit pana acum, Nesebar, situat in partea de sud a litoralului bulgaresc, este un oras inedit prin combinatia dintre vechi si nou. Partea veche a orasului se afla pe o mica peninsula legata de Orasul Nou printr-o fasie de pamant. 

Dar, pentru ca e mult mai importanta parerea de la fata locului, revin cu detalii dupa ce ne vom intoarce.

So, don’t stop me now, I’m having such a good time, I’m having a ball…

Daca n-am fi avut in program vacanta la Nesebar, cu plecare de duminica, m-as duce cu drag la EFIRO, Expozitia Mondiala de Filatelie, desfasurata intre 20 si 27 iunie la Romexpo. Asta doar de dragul clasorului meu in care colectionam an de an, copil fiind, cele mai frumoase timbre. Aici, mai multe informatii.

Apoi, cu siguranta n-as rata Noaptea de Sanziene (23 iunie) care va da nastere la mai multe actiuni de celebrare a acestora. Time Out recomanda magia de vara in livada Muzeelor Minovici.

Incepe si la Fete de la Musique, care se desfasoara si la noi concomitent cu alte orase din lume. Sarbatoarea muzicii aduce artisti electro francezi si se va opri in Bucuresti (Session, Fabrica, Fratelli), Iasi, Timisoara, Cluj etc. in 21 iunie. Pentru doritori, programul complet aici. O veste iarasi buna este ca intrarea este libera!

Tot in acest weekend, 20-22 iunie, in Parcul Cismigiu are loc cea de-a doua editie a Festivalului de Folclor. Aici, detalii. Noi am fost anul trecut si ne-a placut foarte mult.

Enjoy!

…s-au intamplat doua chestii:

…pe VH1, la emisiunea matinala Espresso, i-am vazut pe baietii de la trupa Firma. M-am uitat pana la sfarsitul clipului ca sa ma asigur ca ei sunt. Si da, ei erau cu piesa Baby’s crying. Un lucru chiar bun pentru noi.

…pe strada, in drum spre serviciu, doi sau trei cocalari – dupa vorba, dupa port – m-au intrebat daca sunt emo. Reactia mea: am inceput sa rad, nu i-am injurat. Am stat si m-am gandit ce i-a determinat sa ma considere un emo. M-am uitat la toale, eram foarte colorata, mi-am verificat freza in geamul unei masini, bretonul taiat scurt era la locul lui, deci parul nu-mi intra in ochi, machiajul oricum imi lipseste cu desavarsire, suparata nu eram. wtf?

 

Copiii sunt poate cele mai nevinovate fiinte. Copiii nu au voie sa sufere. Copiii au dreptul doar la fericire, pentru ca il merita.

Nu-i putem ajuta pe toti, dar atat cat putem, hadeti s-o facem.

Ma alatur si eu celor doua proiecte venite in sprijinul copiilor aflati in suferinta: site-ul www.mecenat.ro si blogul.

Kastello

Posted on: iunie 17, 2008

Kastello.Palate ale rromilor din Romania este un album ce cuprinde fotografii cu casele rromilor bogati, mai bine spus, cu palatele lor.

Cine vrea sa vada niste fotografii superbe si un album marca Igloo (din seria Igloo patrimoniu), excelent executat din punct de vedere grafic, este invitat astazi, 17 iunie, sub_Carturesti, ora 19.00, la lansarea care va fi urmata de o expozitie de fotografie.

Mai multe, pe blogul Carturesti.

Iata si invitatia:

Jena

Posted on: iunie 16, 2008

Nu sunt analist politic, nu intentionez sa tin acum o polologhie electorala. Spun doar atat: bucurestenii isi merita soarta pe care o au, iar mie mi-e jena ca ma numar printre ei.

Inca o data efectul de turma isi spune cuvantul. Daca primarul semianalfabet a fost reales la sector, daca la primaria capitalei au preferat pe unul care, desi e doctor, vorbeste trivial, are fata de smecher de cartier si de fustangiu.

Nu vom scapa niciodata de relicvele din PSD, pentru ca da, victoria e a PSD-ului, in ciuda „independentei” lui Oprescu. Vom continua sa dam mita, sa inghitim praf, sa inchidem ochii la nedreptati. Dar asta e inca o data alegerea bucurestenilor, care si-au sapat singuri groapa. Asta e, daca in Bucuresti majoritari sunt pensionarii si cocalarii. Iar pesionarii, in ciuda varstei si a experientei de viata, nu se invata minte.

Sa nu-i mai aud vociferand! Noi am pierdut numai din cauza lor.

Prefer de mii de ori sa spun ca nu asta e locul nasterii mele, al traiului mei si mai ales, ca nu e locul unde imi cresc copilul.

La cincizeci de zile de la Sfintele Pasti si la zece zile de la Inaltare, crestinii praznuiesc duminica, Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile.

In calendarul crestin ortodox se spune ca:

Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (II, 1-4) si cu care se incheie descoperirea fata de lume si de creatie a lui Dumnezeu, Cel in treime. Ea cade totdeauna la 10 zile dupa Inaltare sau la 50 de zile dupa Pasti, cand a avut loc evenimentul sarbatorit si cand evreii isi serbau si ei praznicul Cincizecimii. E totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, caci in aceeasi zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu.

Nu incape indoiala ca Rusaliile sunt cea mai veche sarbatoare crestina impreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita inca din vremea Sfintilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc si Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI) si Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numarata si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite. Despre ea mai amintesc : Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) , Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreste ingenuncherea in ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lasat o multime de panegirice in cinstea acestei sarbatori, iar in a doua jumatate a secolului IV pelerina apuseana Egeria ne descrie modul cum era sarbatorita pe atunci la Ierusalim. Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cinci-zecimea era o dubla sarbatoare: a inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am aratat la sarbatoarea inaltarii, aceasta a fost fixata, de pe la 400 inainte, in ziua a 40-a dupa Pasti, cum este pana astazi, Cincizecimea ramanand numai ca sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh.

Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.”

Poate cea mai draga carte in ceea ce ma priveste din Colectia Cotidianul, O mie de monede de aur este o adevarata lectie de viata, in care autoarea a transpus pe hartie povestea reala a personajului principal.

In carte este descrisa aproape intreaga viata a lui Lalu/Polly, de la munca pe camp impreuna cu tatal ei si pana la moartea ei. S-a nascut undeva in nordul Chinei si si-a incheiat viata in America.

A ajuns acolo dupa ce a fost vanduta de tatal ei pentru a putea sa-si salveze restul familiei, a cazut in mana banditilor, apoi in mana unei matroane care la randul ei a vandut-o unei traficante si in cele din urma, dupa ce a calatorit luni intregi inghesuita in cala vaporului spre America, a ajuns in Warrens, in timpul „goanei dupa aur”, unde a fost obligata de noul sau stapan sa-si vanda corpul si sa-si schimbe numele in Polly.

Singurul lucru care a tinut-o in viata dupa toate incercarile, a fost gandul ca intr-o zi isi va recapata libertatea, astfel ca a inceput sa adune aur din pulberea pe care o lasau in urma lor jucatorii din salonul lui Hong King. A reusit sa-si faca prieteni buni si de incredere, care au incercat s-o cumpere de la stapanul ei.

Norocul ei a fost Charlie, un american temut si respectat, care s-a indragostit de ea si a castigat-o la carti. Asa au ajuns sa traiasca impreuna, iar el sa-i construiasca o pensiune, devenind de-a lungul timpului o doamna respectabila, dar care refuza cu indarjire sa se marite cu omul iubit. In cele din urma, dupa multi ani, Charlie o convige sa devina cetatean al Americii, cu acte in regula, avand numele lui, ii construieste o cabana in alt tinut, isi fauresc impreuna o viata de vis si sunt inconjurati de prieteni.

De doua ori isi salveaza barbatul de la moarte, insa nu-l poate vindeca de o boala grava ce-i ataca plamanii. Moartea lui Charlie ii provoaca o nemarginita suferinta. Ii raman insa prietenii care sunt langa ea pentru a-i alunga singuratatea.

Povestea sa de supravietuire o face celebra si multi vin s-o viziteze sau sa-i ia interviuri, iar dupa moartea sa, casa devine muzeu.

Cand am realizat ca acest roman este de fapt o biografie, nu mi-a venit sa cred. Majoritatea intamplarilor prin care a trecut Lalu mi-au parut pura fabulatie si nu de multe ori, punandu-ma in situatia ei, as fi bagat mana in foc ca nu as fi rezistat. Am ajuns s-o respect foarte mult pe Polly si sa-mi dau seama ca iti poti indeplini pana la urma visele chiar si atunci cand totul pare imposibil.

Iar ce a iesit din penita scriitoarei Ruthanne Lum McCunn este atat de plin de emotie, incat, de cateva ori n-am putut sa-mi stapanesc lacrimile.

E un roman cu adevarat superb.

 


Blog Stats

  • 99.827 hits
iunie 2008
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30