Jocul ingerului

Posted by: zmeura on: aprilie 15, 2010

• In: carti
• 3 Comments

Ce-ati zice daca intr-o zi ati primi o gramada de bani si tinerete vesnica in schimbul scrierii unei carti? Dar nu orice fel de carte, ci una despre crearea unei noi religii. De aici porneste toata tevatura din Jocul ingerului (Carlos Ruiz Zafon, 2009, Polirom).

Aveti la indemana un thriller, dar nu o poveste de groaza; un roman plin de mistere si accente detectivistice, dar nu unul politist; un roman cu accente religioase, dar nu unul religios. Si, in cele din urma, aveti la indemana o impletire superba intre realitate si supranatural, intre inocenta si cele mai intunecate colturi ale sufletului.

La fel ca la Umbra Vantului, nu zic nimic despre actiunea romanului. Va asigur ca atunci cand veti citi prima pagina, veti vrea sa il cititi pe tot, atunci, in acel moment. Asta era si intentia mea, insa nu pot citi, cand vreau eu, peste 400 de pagini. Va spun doar ca are mare legatura cu Umbra Vantului. In niciun caz nu e vorba de continuare, ci de oameni si legaturi. Chiar daca Umbra Vantului (2001) a fost scris inainte de Jocul Ingerului (2008), actiunea celui de-al doilea precede actiunea din Umbra Vantului. Ca sa va dati seama, trebuie neaparat sa le cititi pe amandoua. Nu conteaza ordinea in care o faceti.

De data asta, totul se petrece din perspectiva celui care scrie si nu din cea a celui pasionat de citit. Veti descoperi pasiunea pentru scris, dar si abisul in care te arunca. Veti descoperi cum o carte poate provoca acele actiuni incredibile, precum si faptul ca totul in viata are o parte frumoasa si una urata, niciodata una fara cealalta.