Zmeura's Weblog

Archive for the ‘festivaluri’ Category

De aici am aflat ca in perioada 12-19 octombrie va avea loc la Bucuresti, a treia editie a Festivalului de muzica veche romaneasca.

Daca vreti sa auziti sunete demult apuse, insa nu uitate si intotdeauna superbe, veniti la Festival. Veti asculta muzica medievala, renascentista, bizantina sau baroca in diverse locuri din Bucuresti: Ateneul Roman, Teatrul Odeon, Palatul Sutu, Cercul Militar National, dar si la cateva biserici: Lutherana si Domnita Balasa.

In paralel cu Festivalul, va avea loc, la Palatul Sutu, si Targul de Muzica Veche. Programul intreg il gasiti pe site-ul evenimentului.

Reclame

FITC inseamna Festivalul International de Teatru pentru Copii, se afla deja la editia a patra si va avea loc intre 4 si 11 octombrie. Am vazut in program ca sunt trupe venite din Germania, Rusia, Republica Moldova, Italia, Danemarca, Coreea.

Au avut o oferta valabila pentru cei care alegeau varianta abonament, insa asta a fost pana pe 3 octombrie.

Anyway, distram copiii?

Iar pentru cei mari, daca au chef de arta contemporana, recomand expozitia Cel mai probabil maine a lui Roman Tolici, de la Muzeul de Arta Contemporana, in perioada 18 septembrie-30 noiembrie.

In luna septembrie Bucurestiul se afla la ceas aniversar. Se pare ca implineste 549 de ani de cand a fost infiintat.

Va fi sarbatorit in stil mare in cadrul Zilelor Bucurestiului, unde vom avea parte de Bryan Adams, de concerte rock si folk, de teatru, Urban Art, expozitii foto, si nu in ultimul rand batai cu flori.

Se anunta interesant. Programul complet e aici.

HandmadeART-FEST este un festival de arte si mestesuguri, aflat la prima editie. Acesta se va desfasura intre 19 si 20 iulie in Cetatea Rasnov.

Fenomenului hand-made, care ia ampoare in Romania, ii este dedicat de data aceasta un intreg festival. Vor fi prezenti artisti din multe domenii precum pictura, ceramica, sculptura, fotografie, manufactura textila etc. si vor avea loc si recitaluri muzicale.

Aici si aici mai multe detalii ale programului de desfasurare.

Se pare ca in acest weekend hande-made-ul este vedeta, intrucat va mai avea loc si un nou Fancy Pency.

Nu-i corect, eu, mare fan al acestui „curent”, nu voi avea parte nici de festival, nici de Fancy Pency. Tocmai in weekendul asta o ducem pe Mariuca la bunicii de la Valeni.

La B’Estfest am fost doar sambata, tati s-a dus si duminica.

Eu am fost mai mult pentru Manics si Kaiser Chiefs. Manics au fost in forma, insa parca nu au dat tot ce aveau mai bun. Oricum eu am cantat aproape toate piesele lor, iar cover-ul dupa Umbrella, bine interpretat in stilul lor, ne-a amuzat teribil.

Eu m-am bucurat ca am apucat sa-i vad in viata asta, caci, cand eram in liceu, nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca-i voi vedea dincolo de ecranul televizorului. La sfarsit mi-au dat lacrimile, asa cum s-a intamplat si anul trecut, cand l-am vazut pe Mick Jagger si ai lui intrand pe scena.

O recenzie buna au si aici.

Kaiser Chiefs au facut spectacol. Isi merita toate premiile si aplauzele. Ricky Wilson s-a urcat pe schelele de la scena si apoi s-a deplasat pana in mijlocul oamenilor. A fost foarte tare.

Si Deluka au cantat ok. Noi am ajuns spre sfarsitul concertului lor. N-am ajuns la Nouvelle Vague, dar ne-au spus cei care au fost, ca au cantat superb. Tati a dat o fuga pana la Neo si a zis ca si ei canta bine.

In concluzie, combinatia de monstrii sacri cu tinerii foarte talentati si promitatori a fost una ideala.

Mariuca s-a comportat exemplar. I-a placut muzica si a dansat cu noi. Am pus-o la un moment dat pe o platforma langa tribune si acolo a oferit si ea un mic spectacol celor aflati primprejur. A dansat rock, a dat din maini si din cap, s-a invartit, a avut o tentativa de rap, cand si-a pus mainile pe jos si si-a ridicat fundul si picioarele.

I-am promis ca daca Mika va veni si in Romania, ea se va afla in primele randuri la concert. E fan declarat Mika.

La sfarsit de recenzie spun ca ne-am simtit foarte bine. I-am avut alaturi pe prieteni si mai ales muzica buna.

Multumesc B’Estfest!

Daca n-am fi avut in program vacanta la Nesebar, cu plecare de duminica, m-as duce cu drag la EFIRO, Expozitia Mondiala de Filatelie, desfasurata intre 20 si 27 iunie la Romexpo. Asta doar de dragul clasorului meu in care colectionam an de an, copil fiind, cele mai frumoase timbre. Aici, mai multe informatii.

Apoi, cu siguranta n-as rata Noaptea de Sanziene (23 iunie) care va da nastere la mai multe actiuni de celebrare a acestora. Time Out recomanda magia de vara in livada Muzeelor Minovici.

Incepe si la Fete de la Musique, care se desfasoara si la noi concomitent cu alte orase din lume. Sarbatoarea muzicii aduce artisti electro francezi si se va opri in Bucuresti (Session, Fabrica, Fratelli), Iasi, Timisoara, Cluj etc. in 21 iunie. Pentru doritori, programul complet aici. O veste iarasi buna este ca intrarea este libera!

Tot in acest weekend, 20-22 iunie, in Parcul Cismigiu are loc cea de-a doua editie a Festivalului de Folclor. Aici, detalii. Noi am fost anul trecut si ne-a placut foarte mult.

Enjoy!

Cultura de weekend a inceput de vineri seara, cu un concert al Luizei Zan in Green Hours. Foarte tare tipa, desi am mai ascultat-o cu foarte mult timp in urma, de data asta parca a fost si mai tare. Voce puternica, tehnica vocala.

La Muzeul Satului s-au desfasurat Tarafuri si Fanfare. Am ajuns sambata, spre sfarsit, din pacate. L-am prins pe Grigore Lese, am admirat o hora de toata frumusetea incinsa de public chiar pe scena si, in cele din urma, ne-a alungat ploaia.

Mariuca a dansat si ea…pe scena.

Ne-am pus in cap sa mergem la BB3 (Bienala de Arta Contemporana) insa la Hanul cu Tei, duminica era inchis cu lacatul. Am ajuns, in schimb, la Targul de Antichitati de la Palatul Sutu.

 


Blog Stats

  • 98.829 hits
august 2019
L M M J V S D
« mart.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Reclame