Zmeura's Weblog

Pismovnik

Posted on: Februarie 2, 2013

Mihail Șișkin isi publica Scrisorarul in 2010, iar la noi apare in 2012, la Curtea Veche.

Sasenka si Volodenka (asa cum se alinta) au trait, fizic, la un moment dat, o frumoasa poveste de dragoste, dar, asa cum se mai spune prin filmele siropoase, viata i-a dus pe carari diferite. El, la razboi, ea, ramasa in Rusia, urmand o cariera de medic ginecolog. Fara sa-si inchipuie ca s-ar termina totul vreodata, ei incep sa isi scrie epistole (suna mult mai frumos). Ele incep de cand cei doi nu se mai vad, au, initial, o cronologie logica, insa la un moment dat, timpul, anii devin confuzi. Nu mai stii cand a scris unul si cand i-a urmat celalalt.

Volodia ii scrie necontenit din si despre razboi. Este constient ca scrisorile s-ar putea sa nu ajunga la Sasa, stie asta foarte bine, dar eu cred ca e singurul lucru care il ajuta sa n-o ia razna in clipele alea. Printre aducerile aminte ale zilelor petrecute impreuna, Volodia descrie destul de amanuntit ce se intampla in jurul lui. Ii povesteste despre prietenii sai, despre ororile razboiului. Este atat de marcat, incat, desi isi da seama ca n-ar trebui sa ii dea Sasei chiar atat de multe amanunte despre raniti, sange, moarte, crede ca n-ar trebui sa se opreasca din scris.

Eu cred ca pur si simplu nu vrea. Scrisorile acestea sunt de fapt jurnalele lor pe care, simbolic, si le schimba intre ei. Si pentru unul, si pentru celaltalt, e o modalitate de a merge mai departe.

Sasa isi povesteste foarte mult copilaria, parintii ei fiind, cred, cele mai prezente personaje din partea ei. Ii povesteste, in schimb, chiar si despre relatiile ei actuale, chiar daca se presupune ca il asteapta. Ii povesteste despre prietenii ei, despre dorinta ei de a avea copii, despre copilul ei imaginar.

Dincolo de singuratatea din scrisori, dragostea lor e atat de … nemuritoare. Pentru ca desi sirul anilor de scris se pierde, la fel ca trupurile lor, ei nu vor inceta niciodata sa se astepte unul pe celalalt.

Asa ca ce mi-a ramas mie in minte si in inima: sufletele sunt suflete, trupurile sunt trupuri, iar cele din urma sunt cel mai putin importante.

Fara inflorituri stilistice, fara patetism, avem parte de cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care protagonistii nu si-o traiesc fizic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog Stats

  • 96,857 hits
Februarie 2013
L M M M V S D
« Noi   Mar »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  
%d blogeri au apreciat asta: