Zmeura's Weblog

Messieurs les enfants

Posted on: Iunie 19, 2012

Romanul Domnilor copii, sub penita lui Daniel Pennac, este publicat (si ecranizat, in acelasi an, in Franta) in 1997. La noi apare in 2002 la Editura Polirom, Colectia „Proza XX“, Iasi. Asta e editia din raftul meu.

Avem o situatie cat se poate de comuna: niste copii (elevi in clasa a cincea) care isi urasc dascalul. Mai avem si un narator, personajul-surpriza din acest roman, cel care declanseaza toata aceasta poveste si „aranjeaza” cat mai bine lucrurile.

Ce se intampla, de fapt? – profesorul Crastaing este urat in aceeasi masura de elevii sai cat si de parintii lor, parinti care, la randul lor au fost elevii acestui profesor. Dincolo de faptul ca e ursuz, neintelegator, tiranic, Crastaing intruchipeaza dascalul nemuritor: de cand il stii are aceeasi varsta, acelasi costum, aceeasi ochelari, aceeasi servieta, aceeasi ura pe copii. Are o obsesie in a da teme legate de familie si copilarie.

Asa se face ca, in cadrul unei ore in care confisca de la unul dintre elevi un desen ce intruchipeaza “dragostea” lor pentru el, tema-pedeapsa pe care o primesc Joseph, Igor si Nourdine este o compunere pe cat de simpla, pe atat de greu de facut: sa-si imagineze ca a doua zi de dimineata cand se trezesc, ei sunt adultii, iar parintii lor copii de 6-7 ani. Nu trebuie decat sa povesteasca urmarea, “fara solutii facile”. Si, atentie, „imaginatia nu e minciuna”.

Trecand prin revolta “eu nu fac tema aia idioata a lui Crastaing” si chiar gandul de a-i face rau profesorului, copiii ajung sa scrie compunerea in diverse imprejurari: unul pentru ca e ajutat de politistul din puscaria unde sta inchis pentru o noapte, altul din ambitie, altul pentru ca e convins de prietenul lui. Asa ca a doua zi, primii doi care scriu compunerea, Joseph si Nourdine, se trezesc adulti in locul parintilor, iar Igor, desi intial refuza sa scrie tema, este convins de prietenul sau cel mai bun Joseph, dupa ce acesta ajunge adult.

Descrierea copiilor pusi in locul celor mari este extrem de amuzanta: nedumerirea fiecaruia, acceptarea, dialogurile cu parintii deveniti copii, felul in care Joseph, de exemplu, nu stie cu ce sa-i imbrace pe Moune si Pope si in final ii baga in niste toale de nunta, luate de pe manechinele-copii din vitrina atelierului de croitorie al tatalui sau.

Igor, devenit adult, este atat de revoltat si suparat pe Joseph pentru ca l-a convins, incat ajunge sa il ia la bataie.

Faptul ca pentru moment lumea e cu susul in jos face ca, in final, destinul unora dintre personajele povestirii sa cunoasca un final fericit. Si e vorba tocmai de destinul celor mai suferinzi: Ismael, tatal lui Nourdine, Tatiana, mama lui Igor si profesorul Crastaing, care si el intra in jocul scrierii si devine copil. Ciudat, nu?

Care e problema, de fapt? Avem un profesor care tanjeste dupa copilarie. Nu e nostalgic, daca asta va inchipuiti, pur si simplu nu are amintiri legate de vreo copilarie, iar asta il obsedeaza intr-atat incat toate compunerile pe care le primesc elevii sai sunt legate de familie-copilarie. Si cred eu ca temele astea sunt de fapt o pedeapsa pentru el, sunt teme pe care el nu le-ar putea rezolva niciodata.

Asa s-a nascut aceasta compunere-pedeapsa care angreneaza mai multe personaje, printre care si o prostituata. Rezolvarea temei si revenirea la situatia normala (copiii-copii, parintii-parinti) este ca profesorul Crastaing sa aiba amintiri din copilarie, iar culmea e ca este ajutat tocmai de parintii deveniti copii. Ce alta dovada mai buna ca lucrurile s-au rezolvat asa cum trebuie poate sa fie decat ca Crastaing isi schimba eternul sau costum de profesor intr-unul cat se poate de colorat?

Pentru mine, cel mai frumos moment din carte este atunci cand mi se dezvaluie identitatea naratorului si rolul lui in aceasta poveste. Mai mult decat emotionanta, povestea si dialogurile sunt extrem de alerte, amuzante. Scrierea este foarte simpla. Romanul se citeste usor si repede, te prinde.

Lasati filozofia si intrebarile despre viata, viata dupa moarte, dece-urile etc. E minunat sa vezi cum cei de dincolo de mormant “lucreaza” pentru cei dragi.

Absolut superba cartea!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog Stats

  • 97,262 hits
Iunie 2012
L M M M V S D
« Mai   Sep »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
%d blogeri au apreciat asta: