Zmeura's Weblog

Cum petrecuram noi de ziua asta importa(n)ta

Posted on: Februarie 14, 2010

Cum la noi in familie nicio zi nu trece neconsemnata, am zis sa luam mai in gluma, mai in serios importa(n)ta zi a sfantului Valentin. In stilul nostru, evident, adica, contra curentului.

Unu’ la mana. N-am sarbatorit-o pe 14, ci pe 13, ieri. E prea mult spus sarbatorita.

Doi la mana. N-am pregatit cina speciala, am zis sa-mi surprind barbatul cu … un mic dejun in doi, care oricum, in mod normal, e in doi, pentru ca Mariuca refuza sa ni se alature. Mai ciuguleste de la unul, de la altul, apoi tusti. 

Trei la mana. Nu mi-a luat flori/bomboane/inimioare. M-am informat eu din timpul saptamanii si am aflat de niscaiva targuri de handmade pe care i le-am sugerat mai voalat si m-am ales cu cado de sf. Valentin: doua margele si niste cercei, astia din urma pentru Mariuca. Si i-a adjudecat ea pe loc, n-am avut scapare.

Si as mai fi avut un cadou: concertul Nightlosers din Clubul Taranului, care a fost tot sambata, dar sambata nu avem cu cine s-o lasam pe Mariuca.

Patru la mana. Cina in doi a fost in 10-12 persoane (cred). Dar am avut lumanari, de la tortul lui Matei.

Cinci la mana. N-am pus mana pe foiletoane de dragoste. Am rasfoit Dilema Veche si ne-am amuzat cu un material de la nenorocitii de la times.ro care sunt dati naibii 🙂

Sase la mana. Melodii de dragoste de facut copii pe ele? Ne-am inotoxicat cu dragostea pe care ne-a transmis-o Cleopatra Stratan pe acordurile muzicii de pe albumul cu Ghita, care nu mai dispare o data, Doamne-ajuta! Va spun ca are un agent de promovare de prima mana, in persoana Mariucai. Numai asta ascultam in masina.

Sapte si ultimul la mana. Am zis sa facem ceva chiar si pe 14. Mai precis, ne-am rugat la Doamne-Doamne la Stavropoleos, am mancat o supa crema de  broccoli pe Smardan si diseara sarbatorim anul nou chinezesc in Verde Cafe.

Traiasca Sfantul Valentin … in interpretarea noastra!

Anunțuri

2 răspunsuri to "Cum petrecuram noi de ziua asta importa(n)ta"

important e ca va iubiti! 😉 … si ca marturia suprema a iubirii voastre este minunata voastra printesica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog Stats

  • 97,264 hits
Februarie 2010
L M M M V S D
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
%d blogeri au apreciat asta: