Zmeura's Weblog

Archive for ianuarie 2010

Sunt deja stiute si arhi comentate noile numiri de la Ministerul de Finante, gratie ideii geniale a ministrului Vladescu: Andrei Gheorghe si Dan Bittman. Sa zicem ca la Andrei Gheorghe, cand am citit despre el, doar m-am mirat, dar cand am citit despre Dan Bittman, direct din Ziarul Financiar, am crezut ca e o gluma.

Dar nu, nu e o gluma. Cica Dan Bittman e insarcinat cu feedbacku’ de la popor. Am vazut reactiile altor artisti romani, care, se pare ca il sustin pe liderul Holograf si poate ca sunt de acord cu ce zice Zoltan de la Salmalele Reci, legat de problema drepturilor de autor care se dezbate acum, insa nu e suficient. Una e sa iei in partidul tau artisti ca sa iti creasca popularitatea, alta sa ii iei in ministere, mai ales precum cel de finante. Aici popularitatea e prea putin importanta.

Andrei Gheorghe nu stiu ce o sa faca pentru comunicarea activitatii ministerului . Inca nu inteleg numirea lui. Avem totusi specialisti, profesionisti in comunicare politica, economica, insitutionala etc. Nu stiu de ce au ales un om de radio, pe deasupra si destul de controversat. 

Cititi si ce zice Radu Soviani. O sa va amuzati si nu numai …

Reclame

Stefania ca Stefania din Oraselul Lenes, dar sa vedeti nebunie cu Hello Kitty. Dupa ce a primit de la Mos Craciun o gramada de chestii cu pisicuta asta, obesia nu s-a terminat.

„Mami vreau rochita cu helo kitty, mami vreau chilotei cu hello kitty, mami vreau pat cu hello kitty, mami vreau prosop cu hello kitty etc”.

Insa, e si o parte buna. Tati i-a luat dvd-ul cu minunatia de pisica. Si acest dvd are un episod in care hello kitty sta cu familia la masa si ii tot cere mamei orez cu carne. Ei, daca pana acum Mariuca nu se dadea in vant dupa orez, acum imi cere aproape in fiecare zi „olez cu pui, mami, nu cu calnita”. Si mananca si mananca. Zic si eu Slava Domnului si bag mai departe orez cu pui.

Multumesc Hello Kitty, cu asta, ai scapat de ceea ce a patit Veronica.

Relatiile interumane vor fi intotdeauna un subiect delicat, dar cand e vorba de analiza acestor relatii intr-o situatie limita, intre niste copii abandonati pe o insula, in urma unui accident de avion, interesul este, cel putin pentru mine, si mai mare. Asta se intampla in Imparatul mustelor (William Golding, 1954).

Sa nu ai mai mult de 12 ani si sa te trezesti in mijlocul pustietatii, cu alti copii necunoscuti, unii dintre ei mici,  fara niciun “om mare”, e o adevarata provocare si o lectie de supravietuire. Iar ca sa supravietuiasca, trebuie sa-si stabileasca niste reguli. Ei stiu deja care e ordinea lucrurilor: iti trebuie un sef care sa ia deciziile si subordonati care nu neaparat sa se supuna, ci sa lucreze in echipa. Asta e ideea lui Ralph, singurul care nu-si pierde rationamentul pana la salvarea sa.

De mentionat aici si renumita cochilie, pe care toti o considera ceva suprem si demn de respect. La inceput, cochilia ii ajuta sa ramana impreuna. Cand se da semnalul prin ea, toti copiii se strang pentru a lua decizii. Numai cine are cochilia in mana poate vorbi si poate fi ascultat.

Insa nici in conditii de viata aspre, orgoliile nu inceteaza. Jack vrea sa fie el sef, insa nu e el cel ales. In prima parte, se leaga o prietenie intre el si Ralph, care intotdeauna va fi presarata cu momente tensionate si, pana la urma, va inceta sa existe atunci cand Jack va deveni un animal, insetat de iluzia puterii absolute.

Pe insula, unii sunt preocupati sa mentina focul aprins, pentru a fi salvati, altii vor sa vaneze ca sa manance carne, iar altii vor sa prinda fiara.

Golding face, de fapt, o analiza fina a mintii umane, la varsta copilariei, a felului in care acestia isi pierd treptat inocenta in situatii limita. Lucrul asta e descris si spre sfarsit cand Ralph, vazandu-i pe copiii din tribul lui Jack, vopsiti pe fata, incearca sa-si aduca aminte de chipul fiecaruia inainte ca lucrurile sa o ia razna.

Copiii se transforma in fapturi violente, ucigase, devin sclavi ai instinctelor primare. Ajung sa se omoare intre ei. Oare de ce in situatii limita, oamenii dau tot ce e mai rau din ei?

Imparatul mustelor este, de fapt, spiritul rau din acesti copii, fiara de care tot pomenesc si care nu exista fizic, ci exista, din pacate, in ei insisi. Unul din baieti, Simon, considerat „ticnit” de ceilalti, dar, de fapt, un copil deosebit, aflat in gasca cu cei rationali, adica Ralph si Piggy, ajunge sa intre in contact cu spiritul rau ce e intruchipat de un cap de porc infipt intr-un tarus.

Instinctul de supravietuire cunoaste cele mai urate forme posibile in „Imparatul Mustelor”. Copiii pur si simplu ajung sa se comporte ca niste salbatici.

 

De vreo 2 ani incoace, fiecare inceput de an vine cu vesti rele. Adica cu obituaries. D-abia suntem in 5 ianuarie si aflu despre Lhasa, Jim Hutton si tipul de la Cronica Carcotasilor. Dumnezeu sa-i odihneasca.

Nu numai oameni mor. Azi s-au inchis cotidienele Ziua si Gardianul, dupa ce in decembrie li s-a pus cruce Cotidianului si lui Business Standard.

Pornind de la faptul ca Mariuca e un copil foarte sociabil, mi-a dat prin cap sa-i fac si un grup de prieteni pe facebook.

Se numeste Mariuca&friends  si va invit sa va alaturati. Celor care s-au inscris deja, le multumim si ii asteptam sa vorbim si acolo.

Si mie si Mariucai ne-a placut parca mai mult zapada care s-a asternut aseara, de fapt, a doua zapada de cand a nins si prima pe anul asta.

Cand am plecat aseara de la Irina, Mariuca s-a oprit in loc, in fata blocului si a spus „Aaaa, mami, uite zapada are sclipici”. Si a inceput sa o culeaga de pe jos, fara manusi pe maini. Vroia sa-i duca si lui tati.

Intr-adevar, si mie mi s-a parut frumoasa zapada asta. Daca ei i s-a parut cu sclipici, mie mi s-a parut de zahar. Si nici nu era foarte frig afara.

Am mai stat putin sa admiram „noua” zapada si am intrat in casa. Lucrul asta impreuna cu fascinatia Mariucai pentru sclipici si bucuria din ochii ei, m-a facut sa imi mai alung putin din depresia de inceput de an.

Am intrat frumos in 2010, alaturi de oameni buni si dragi, in locuri splendide. Am vrut demult sa ajungem la Sibiu si am ajuns. Au fost 5 zile in care am lasat un pic in urma viata noastra aglomerata si prafuita din Bucuresti.

3 zile in Sibiu si 2 intr-un sat de pe langa Fagaras (Noul Roman), au fost bune pentru oboseala si supararile de peste an. Daca va trece prin gand sa mergeti in Hermannstadt, faceti-o, si nu uitati si de o plimbare prin Cisnadie si Cisnadioara. Presimt ca o sa va doriti sa ramaneti acolo.

Merita si drumul cu masina, desi drumul in sine e plin de gropi. Cu toate astea, avem locuri minunate.

… sa zic de Mariuca. I-a placut foarte mult, mai ales ca s-a vazut cu prietenii ei.


Blog Stats

  • 98.761 hits
ianuarie 2010
L M M J V S D
« dec.   feb. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Reclame