Zmeura's Weblog

De cand ma stiu, toata lumea imi zice ce si cum sa fac. Ma rog, poate fata mea inca pubera ii face sa creada ca sunt atat de neprihanita incat nu stiu cum stau lucrurile pe lumea asta.

„Nu face aia asa, nu e bine aia, fa asa, du-te la cutare, ia medicamentele cutare, cumpara-ti haina cutare, nu te mai tunde asa, machiaza-te, pune-ti tocuri, Mariuca nu e bine imbracata, caciula aia nu e buna, fularul e prea subtire, nu sta bine in masina etc.”

De exemplu, cand Mariuca e bolnava, aud sfaturi legate de medicamente: Da-i nurofen, da-i etc. Stiu ca oamenii sunt bine intentionati, dar nu vreau sa aud sfaturi pe care oricum nu le voi urma din simplul motiv ca ascult de doctor si punct. Am avut mai demult o discutie pe messenger, cu o cunostinta careia i-am spus ca Mariuca era bolnavioara (la momentul acela). Instantaneu, fereastra mea de messenger s-a umplut cu sfaturi de medicamente. Efectiv, nu mai suportam. Din moment ce copilul era bolnav, era evident ca i-am administrat niste medicamente luate la sfatul doctorului.

Sau cand mai aud de cunostinte care dau sfaturi la gravide. „Nu manca aia, nu face aia etc. ca eu cand eram insarcinata am luat nu stiu ce vitamine … ia si tu.”  Stop. Orice sarcina e diferita. Una e mai complicata, alta mai putin. Numai pe doctor o sa-l ascult.

Tot asa, nu suport sa aud sfaturi despre cum sa cresc si cum sa am grija de copil. Il cresc cum stiu si cum pot. Copilul e fericit si asta e tot ce conteaza. Nu s-a imbolnavit grav niciodata pana acum, nu a murit de foame, are tot ce ii trebuie.

Sau, cand sunt la volan si mi se mai spune: „acum semnalizeaza, acum acorda prioritate …”. Come on, am carnet de un an si am umblat prin cele mai dificile locuri, plus ca Bucurestiul e o jungla. N-am patit nimic pana acum.

Daca am nevoie de sfat ma duc la duhovnic sau la psiholog. Sau il cer eu cui cred ca e capabil sa mi-l dea. Si eu dau sfaturi frecvent, numai ca atunci cand mi se cer si in anumite limite.

Asa ca thanks, but no thanks.