Zmeura's Weblog

Archive for ianuarie 8th, 2010

Relatiile interumane vor fi intotdeauna un subiect delicat, dar cand e vorba de analiza acestor relatii intr-o situatie limita, intre niste copii abandonati pe o insula, in urma unui accident de avion, interesul este, cel putin pentru mine, si mai mare. Asta se intampla in Imparatul mustelor (William Golding, 1954).

Sa nu ai mai mult de 12 ani si sa te trezesti in mijlocul pustietatii, cu alti copii necunoscuti, unii dintre ei mici,  fara niciun “om mare”, e o adevarata provocare si o lectie de supravietuire. Iar ca sa supravietuiasca, trebuie sa-si stabileasca niste reguli. Ei stiu deja care e ordinea lucrurilor: iti trebuie un sef care sa ia deciziile si subordonati care nu neaparat sa se supuna, ci sa lucreze in echipa. Asta e ideea lui Ralph, singurul care nu-si pierde rationamentul pana la salvarea sa.

De mentionat aici si renumita cochilie, pe care toti o considera ceva suprem si demn de respect. La inceput, cochilia ii ajuta sa ramana impreuna. Cand se da semnalul prin ea, toti copiii se strang pentru a lua decizii. Numai cine are cochilia in mana poate vorbi si poate fi ascultat.

Insa nici in conditii de viata aspre, orgoliile nu inceteaza. Jack vrea sa fie el sef, insa nu e el cel ales. In prima parte, se leaga o prietenie intre el si Ralph, care intotdeauna va fi presarata cu momente tensionate si, pana la urma, va inceta sa existe atunci cand Jack va deveni un animal, insetat de iluzia puterii absolute.

Pe insula, unii sunt preocupati sa mentina focul aprins, pentru a fi salvati, altii vor sa vaneze ca sa manance carne, iar altii vor sa prinda fiara.

Golding face, de fapt, o analiza fina a mintii umane, la varsta copilariei, a felului in care acestia isi pierd treptat inocenta in situatii limita. Lucrul asta e descris si spre sfarsit cand Ralph, vazandu-i pe copiii din tribul lui Jack, vopsiti pe fata, incearca sa-si aduca aminte de chipul fiecaruia inainte ca lucrurile sa o ia razna.

Copiii se transforma in fapturi violente, ucigase, devin sclavi ai instinctelor primare. Ajung sa se omoare intre ei. Oare de ce in situatii limita, oamenii dau tot ce e mai rau din ei?

Imparatul mustelor este, de fapt, spiritul rau din acesti copii, fiara de care tot pomenesc si care nu exista fizic, ci exista, din pacate, in ei insisi. Unul din baieti, Simon, considerat „ticnit” de ceilalti, dar, de fapt, un copil deosebit, aflat in gasca cu cei rationali, adica Ralph si Piggy, ajunge sa intre in contact cu spiritul rau ce e intruchipat de un cap de porc infipt intr-un tarus.

Instinctul de supravietuire cunoaste cele mai urate forme posibile in „Imparatul Mustelor”. Copiii pur si simplu ajung sa se comporte ca niste salbatici.

 

Reclame

Blog Stats

  • 98.038 hits
ianuarie 2010
L M M J V S D
« dec.   feb. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Reclame