Zmeura's Weblog

Archive for octombrie 2009

Intr-o seara stau de vorba cu Mariuca despre Mos Craciun. In pat, la culcare, am inceput eu sa-i zic ca mai sunt cam 2 luni pana vine. Cam de la 3 ani a inceput ea sa inteleaga care-i faza cu Mosul, iar faza principala, e, evident, primitul de cadouri. Cum sa nu retina asa ceva?!

Deci, eu ii spuneam ce si cum despre acest Mos Craciun, accentuand ideea ca „tre sa fii cuminte ca sa vina”.

In fine, discutia s-a desfasurat in felul urmator: eu ii spuneam, iar ea, la fiecare fraza, ma intreba de ce.
Eu: Mos Craciun vine de departe. Din tarile nordice.
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine numai iarna?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine numai noaptea?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine cu trasura, printre nori?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine la toti copiii?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun are un costum rosu cu alb si curea la cojoc?
Ea: De ce?
Eu (in gandul meu): sa nu-i cada nadragii.

Si asa Mariuca a capatat cateva raspunsuri despre „mos caciun”, raspunsuri pe care le spune mai departe celor cu care se intalneste. Tuturor le spune cine e si ce face Mos Craciun. Se gasesc destui care s-o asculte cu drag.

Austria postbelica e destul de necrutatoare cu cei care vin din urma: adolescentii. In loc sa priveasca inainte, sa-si faca sperante, oamenii inca simt repercusiunile razboiului, care cel mai acut se rasfrang asupra generatiei viitoare.

Tinerii nu stiu incotro sa mearga, nu pot face diferenta dintre bine si rau si actioneaza la lumea care ii inconjoara de parca ar avea un scut de aparare impotriva unor dusmani.

Scriitoarea Elfriede Jelinek incearca sa redea in Exclusii (1980) cam tot ce se intampla in sufletul adolescentilor care traiesc intr-o lume ce pare sa se destrame sau sa fie prinsa inca in trecut, mai degraba decat sa mearga inainte.

Autoarea si-a ales patru tineri, diferiti cam din toate punctele de vedere, care isi pierd timpul impreuna, nefiind neaparat prieteni. Le transpune pe hartie toate starile sufletesti cu care se confrunta. Rainer si Anna sunt gemeni si au preocupari intelectuale: el citeste foarte mult (Camus), iar ea canta la pian. Amandoi isi urasc parintii, in special pe tatal lor, fost ofiter nazist, acum cu preocupari pornografice in care o include si pe mama. Hans face parte din clasa muncitoare, insa aspira la mai mult. Si el isi uraste singurul parinte ramas in viata, mama, care ii vorbeste neincetat de idealuri comuniste si muncitoresti. Culmea e ca Sophie face parte din inalta societate si are parte de o mama isterica.

De fapt, romanul il are ca personaj central, in jurul caruia graviteaza totul, pe Rainer si frustrarile lui, nefiind in stare sa admita sie insusi, atunci cand e respins. Anna nu vrea sa-si exprime suferinta si cateodata decide sa nu mai vorbeasca, in semn de protest. Cei patru aleg sa se razbun prin jafuri, sex cu straini, bombe in vestiarul scolii, uciderea de animale.

Daca pentru Sophie si Hans, viitorul mai are un sens, Rainer isi alege destinul pentru el si sora lui. Sa fi fost atata ura, nemultumire, intuneric care sa-l determine sa-si macelareasca familia?

Iar Jelinek surprinde foarte fin confuzia si lipsa de directie a tinerilor.

Tot incerc sa gasesc locuri de joaca pentru copii, dar nu dintr-acelea numai cu topogane si castele gonflabile, ci unele care sa aiba si o componenta educativa.

Pana acum, cel mai frumos mi se pare partea de librarie de la Carturesti, dedicata copiilor. E undeva in spate, intr-un colt destul de spatios, unde copiii au la dispozite jucarii din lemn, dar si carti. Noi am fost de cateva ori acolo. De fapt, de cele mai multe ori Mariuca ne cere s-o ducem. Ea a asimilat locul cu „acolo la doamna cu chiloti”, de care am mai povestit si care „doamna” este de fapt un grafitti mare, undeva pe strada Verona. Nu mai merita mentionat ca de fapt nu e o „doamna”, ci un „tip”.

Revenind la locul pentru copii de la Carturesti. Au jucarii de construit, bucatarii, masinute de splat, carucioare, toate din lemn. Si multe carti. In timp ce copilul se joaca, te poti uita linistit prin multitudinea de carti, in romana si in engleza, ce se desfasoara pe rafturi.
Vin destui copii, insa e loc pentru fiecare. N-am vazut pe nimeni sa se certe pe jucarii. Locul e spatios, aerisit, iar domnisoarele sunt foarte de treaba.

Daca o ducem acolo pe Mariuca, nu prea mai avem grija ei. De multe ori o lasam sus, iar noi coboram in Gradina Verona, si din 15 in 15 minute uracam sa vedem ce face. Si de fiecare data e bine.

Va suna cunoscut „apelul” asta, nu-i asa? Eu l-am vazut la cateva intersectii mari din Bucuresti.

Daca stati in zona pietei Moghioros si obisnuiti sa va faceti cumparaturile acolo, stiti ca spre piata e o intersectie mare si, zic eu, destul de periculoasa. Mie, de cand stau in zona asta, nu mi-au placut niciodata trecerile de pietoni de acolo, mai ales cele la nivel cu sina de tramvai.

Pe refugiu, in timp ce astepti sa treci, in fata ta e un panou mare, adresat pietonilor (Pietoni, traversati numai pe culoare verde a semaforului!). Pietonii il vad, insa e ca si cum s-ar uita prin el.

Azi dimineata, ducandu-ma la piata, un om era sa fie calcat de o masina care circula regulamentar. A pornit pe culoare verde, la pietoni era rosu. A oprit la timp. Culmea face ca omul fost viitor victima era cu gura mare si injura soferul masinii.

Acum stiu ca multi oameni mor pe trecerile de pietoni, chiar traversand pe culoarea verde, insa de multe ori si pietonii se grabesc, nu mai asteapta, gandindu-se „doar n-o sa ma calce acum, doar ma vede”  sau „doar n-o sa ma calce tocmai pe mine, tocmai acum”.

Din ce am observat eu, cei care se grabesc cel mai mult si care alearga pe culoarea rosie sunt batranii. Astazi, o tanara ii spunea unei batrane care vroia sa treaca aiurea, sa astepte.

Pana la urma, nu mai avem nevoie de nicio educatie rutiera. Ne-o facem singuri.

In weekend-ul trecut am fost pana la Ikea sa-i luam pat Mariucai. Pat de copil mare, zic, pentru ca pana acum a dormit in patul pe care l-a avut de cand era mica si transformat de vreo 2 ani si ceva in tarc.

Culmea e ca mai incapea lejer in el, insa din doua-trei motive importante, am zis It’s time! In nicio ordine preferentiala sau al nivelului de importanta, o sa le descriu.

Unu la mana: peste o luna face 4 ani, e fetita mare si e nevoie sa se identifice deja cu cei mari, pentru a-si dezvolta sentimentul de responsabilitate, grija fata de sine insasi.

Doi la mana: cred ca nici ei nu-i mai placea patul pentru ca de ceva timp patul nostru era ca si al ei. Si chiar ne spunea: “Asta e patu’ meu.” Foarte rar mai dormea in tarc, asta dupa ce adormea si ne trezeam noi in toiul noptii sa o punem la locul ei.

Trei la mana: se apropie ziua ei si vroiam sa-i facem un cadou care sa nu mai includa jucarii sau haine. In plus, eu m-am gandit la cadoul asta (patul) ca fiind un lucru care sa o faca sa treaca de perioada de “bebelusie” in care inca ii mai place ei insasi sa se creada. De cand cu patul asta, ii spunem mereu, cand e timpul de dormit, ca “acum te duci in patul tau de fetita mare.”

Patru la mana: De foarte putine ori (spre deloc) se duce sa se culce singura. Somnul de pranz si cel de noapte se face numai cu mine alaturi. D-abia dupa ce adoarme, ma pot intoarce sa ma mai uit si eu la un film. Si acum imi vine in minte un mare regret: “Cate filme bune am pierdut din cauza asta”, apoi resemnarea: “Asta e. Macar sa se culce ea.” si in final, revelatia “Pat nou.”

Asa ca dezbatand problema dormitului si adormitului de una singura, am ajuns saptamana trecuta la Ikea de unde i-am luat pat.

Concluzia dupa o saptamana: Doarme in patul ei, e incantata, dar se mai abate de la regula in timpul noptii, involuntar, mai degraba din reflex, aterizand in patul nostru. Patul ei fiind lipit de al nostru, doarme jumate in patul nostru, jumate in al ei. E super haioasa cand se intinde.

In privinta adormitului singura, mai lucram.

Hold on! Nu va entuziasmati atata! Nu e Alba-ca-Zapada, nu e Scufita Rosie, nu e Frumoasa Adormita, nu e nici Minnie, Dasy sau Barbie. E cineva si mai interesant …. Capcaunul. Cu care traim in fiecare zi.

Sa incepem cu niste premise. Se da o prietenie aflata la inceput, dar foarte frumoasa, intre Mariuca si Irina Adei si se mai da un tata de Mariuca, transformat in Capcaun. El s-a autointitulat, s-a branduit bine, iar fetele sunt innebunite dupa el si numai asa il striga.

Cand mergem noi pe la ele, Irina ma intreaba daca si cand vine Capcaunul. Cand vine ea pe la noi, iar Capcaunul nu-i acasa, iarasi, „cand vine Capcaunul?”. Duminica, Irina a venit pe la noi. Nicio jucarie nu i s-a parut atat de palpitanta precum prezenta Capcaunului care dormita. La revedere cu somnul, i-am zis, iar fetele s-au catarat pe el si nu l-au mai lasat. S-au ascuns, cand Capcaunul de ele, cand ele de tatal-Capcaun, s-au alergat, l-au transformat pe rand in broasca, print, girafa etc. La un moment dat Capcaunul a prins-o pe zana buna (aka eu), a vrut s-o chinuie, insa fetele au salvat-o din “ghearele” lui.

L-au mai si lasat sa se odihneasca, insa „gata Capcaunule, putem sa venim din nou peste tine?”

Cam dupa ce a implinit 5 luni de zile, am inceput s-o luam pe Mariuca peste tot cu noi. Pe la expozitii, targuri, intalniri cu prietenii, pe unde se putea merge si cu copilul. S-a adaptat si i-a placut foarte tare, nu numai ei, dar si celor care o cunosteau. Indiferent pe unde am fi mers, nu exista nimeni care sa se uite urat la ea sau sa nu o placa. „E un copil special, pus deoparte”. (acum am redat un gand)

Deja stie toate cafenelele, restaurantele, barurile sau tersasele din Bucuresti si, la fel, si oamenii de acolo o stiu pe ea. De pilda, in fiecare duminica, dupa slujba de la Stavropoleos, ne aciuam pe la unul dintre localurile din centrul vechi. Ne-a devenit foarte drag Charme (nu fac reclama), care e chiar pe strada cu biserica, doar ca putin mai sus. Mergem acolo de cand o duceam in carucior, cam de pe la 1 an jumate-2. Acum are aproape 4, deci oamenii de acolo o stiu de vreo 2 ani.

De cate ori intram acolo suntem intampinati cu „Buna Maria. Ce mai faci?”, iar ea, ia ghiciti ce face? Se duce la baietii de la bar, inauntru, acolo unde prepara ei cafele, bauturi etc. Si ei o primesc bucurosi, o urca pe scaun, ii dau creioane sa coloreze si, mai ales, vorbesc cu ea.

Cand mergem acolo, nu mai avem grija ei. Stie fiecare coltisor, stie unde e toaleta. E ca acasa. In plus, ii mai si distreaza pe ceilalti clienti. Daca pune ochii pe cineva de la vreo masa, nu se mai dezlipeste de acolo. Si le povesteste tot ce ii trece prin minte: ca mami i-a luat pantofi, uite ce pantofi frumosi am, ca are si ea calculator si se uita la tom si jerry, ca se duce la gradinita si multe altele. E si mai amuzant pentru ceilalti pentru ca ea vorbind putin peltic si sasait, nu prea se intelege mare lucru, dar oamenii se amuza si discuta cu ea.

Astazi, baietii de la bar au iesit in fata restaurantului ca sa fumeze. S-a dus si ea dupa ei afara si a stat pana au terminat de fumat.

La Biker’s, care e mai mult rock and motorbike oriented, a vrut sa incerce o motocicleta. Ownerul acelei motociclete a luat-o in brate si a suit-o, i-a raspuns la intrebarile ei (Ce e aia, De ce e asa) si a avut grija sa nu cada.

E foarte interesant s-o vezi cand descreteste fruntile oamenilor. Sunt unii care par dificil de abordat sau par introvertiti. Daca ea se duce sa vorbeasca cu ei, ei nu o resping, iar apoi, vezi cum expresia lor, sa zicem putin mai dura, devina una foarte calda.

Cam asa se intampla pe unde mergem noi cu ea. Cam asa se intampla cu oamenii pe care ii intalnim.

Picture 051

… intoarce spatele fara sa-mi fie teama de consecinte

… spune in fata ceea ce ma doare cu adevarat

… face ceva ca sa nu mai depind de nimeni

… arunca pe geam toate calculatoarele

… pune in practica toate ideile care imi trec prin minte, fara teama de esec

… umbla desculta

… canta de una singura pe strada

… lua cu mine doar pe bebe, tati si am fugi departe de lumea asta

… avea curajul sa le spun prietenilor unde gresesc

… avea curajul de a spune “nu”

… pleca in vama unde sa stau putin singura, cu gandurile mele

… uita de grijile de zi cu zi

… pupa-o pe Mariuca tot timpul


Blog Stats

  • 99.827 hits
octombrie 2009
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031