Zmeura's Weblog

Archive for septembrie 22nd, 2009

Din ciclul framantarile interminabile ale lui M. sau ale Zmeurei, well, mai bine zis, ale mele, iata la ce mi-am concentrat gandurile astazi dupa-amiaza.
M-am dus la sedinta cu parintii, de la gradinita Mariucai. Am ajuns ultima. Toti ochii atintiti asupra mea. Parca imi transmiteau ceva de genul „Asta a gresit sala sau locul. Trebuia sa ajunga la scoala si a ajuns la gradinita. Ce cauta sa ne „disturbe” sedinta?”.
Cu astea in minte, m-am repezit direct in fundul salii de unde m-am trezit strigata ca la catalog:
– Si dumneavoastra? Sunteti noua?
– Da, zic eu. Scuze de intarziere. (si ma ridic in picioare, iar toata sala se intoarce spre mine)
– Ce copil aveti aici? A cui mama sunteti?
– Sunt mama Mariei. Mariei Tudoroiu. (si ma ridic din nou in picioare si din nou toti ochii spre mine. De data asta, cand se intorc spre mine, le fac cu mana. Ca in filme, stiti voi)
– Aaaa, avem un copil nou (se adreseaza salii). Da’, ce tinerica, ce dragutica sunteti. (Eu rosesc, parintii iar spre mine, nu ma mai ridic).

Si de atunci am stat si m-am gandit: Bai da’ eu nu arat a mama venita la sedinta, de fapt nici nu prea arat a mama. Oare cum ar fi trebuit sa ma imbrac?
Parintii veniti la sedinta, din care trei barbati (cu tot cu tati al nostru), iar restul femei, erau veniti la costum sau in tinuta office: sacouri, camasi albe, fuste, pantaloni negri, genti ultra mari si negre etc. Eu, intr-o nota total discordanta: fusta gogosar, tricou grena, vesta bej, balerini grena cu fundita si, evident, nelipsitele brose si margele. De data asta aveam un iepure in piept si un elefant la gat. Si mai ales geanta mesager.

Ma uitam la mine, ma uitam la ei. Pareau atat de … seriosi si atat de … responsabili, asta era tot ce-mi trecea prin minte facand comparatia. Iar eu venisem acolo ca o floricica.
Si am ramas cu framantarea asta in suflet, ca nu arat a mama. Deja ma gandeam ca daca as ramane si dupa sedinta, grupurile de discutii care s-ar fi format, nu m-ar fi inclus si pe mine.
Sigur, ideile astea sunt deplasate, cu siguranta exagerez si asta face parte din imaginea „buna” pe care o am eu despre mine, insa nu m-am putut abtine sa nu scriu despre asta.

Pana la urma, nu trebuie sa arati in vreun fel ca sa te incadrezi la categoria mama. Sufletul e cel care conteaza cel mai mult si felul in care iti cresti copilul cu tot cu dragostea pe care i-o daruiesti. Cel mai rau este ca oamenii fac aceste tipare si ii incadreaza si pe altii.

Eu sunt asa cum sunt, cum m-a lasat Dumnezeu si cred ca sunt o mama buna.

Reclame

Blog Stats

  • 98.749 hits
septembrie 2009
L M M J V S D
« aug.   oct. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
Reclame