Zmeura's Weblog

Archive for ianuarie 2009

Am terminat romanul inainte de sarbatori, insa d-abia acum reusesc sa scriu despre el. E despre timp, despre trecerea lui, despre ranile pe care le vindeca, dar care nu se uita.

Despre ce inseamna ca azi sa fi aici, iar maine acolo. E o poveste, de fapt sunt mai multe, despre curajul de a o lua de la capat.

Anna, Claire, Coop, ei sunt cei pe care ii urmarim azi crescand impreuna, maine traind o dragoste distrugatoare ce ii va face pe toti trei sa nu mai stie nimic unul de celalalt timp de multi ani. Anna fuge din camionul cu care tatal sau o indepartase de Coop, Coop traieste din jocuri de noroc, Claire intotdeauna se gandeste la ei.

Ciudat, insa romanul continua in a doua parte si se si termina cu viata scriitorului Lucien Segura, in casa caruia locuieste si il studiaza cu pasiune Anna. Trecerea la viata scriitorului se face prin Rafael, care locuieste cu Anna si care l-a cunoscut pe Segura pe cand Rafael era copil.

Povestea lui Segura incepe atunci cand el isi paraseste familia si porneste singur in lume, in cautarea unui loc al sau. Apoi aflam cate ceva si despre copilaria si adolescenta lui, despre razboi si intoarcerea de acolo, despre femeia care l-a marcat cel mai mult.

Michael Ondaatje a structurat asa cum trebuie romanul, desi la prima vedere pare „nelegat”.

Parca as vrea sa ajung si eu pe strada Divisadero din San Francisco.

Reclame

… ninge in Bucuresti. Ar fi fost frumos sa fi nins si de sarbatori, pentru ca anul asta parca n-au avut farmec, insa e bine si asa. Vorba aia, niciodata nu e prea tarziu.

Deci, pe geamul de la biroul meu ma uit intr-una cum ninge si d-abia astept sa ies afara. Poate-i rost si de o bataie cu zapada. Nu suna rau.

 

It’s bliss.

Stefan si Raluca, multumesc pentru leapsa initiata de Dragos Bucurenci.

Incerc sa ma inchipui pe mine, o persoana foarte fricoasa si tematoare de fel, intr-o persoana care d-abia daca cunoaste acest sentiment. Si iata cum as fi. As fi o persoana careia nu i-ar fi teama de a vorbi in public, as fi o persoana care si-ar sustine pana la capat punctul de vedere, as fi cineva care nu ar intra in panica atunci cand se intampla ceva, as fi cineva care s-ar sui cu incredere la volan, as fi cineva care s-ar da in rollercoaster, as fi cineva care ar alunga numaidecat gandurile rele.

O categorie aparte este cea in care as indrazni sa le fac observatie celor care: arunca hartii pe jos, vorbesc tare la telefon in autobuz sau pun manele pe telefonul mobil, fumeaza in timp ce merg, sparg seminte in fata blocului.

Parca mi-a mai trecut din frica!

Oana, preiei si tu leapsa?

Excursia noastra de sarbatori a inceput in Budapesta, unde am ajuns dupa vreo 14 ore de mers cu trenul. A fost ok, trenul foarte curat si nici urma de hoti.

Budapesta e un oras foarte frumos, insa nu pot spune ca m-a impresionat peste masura. Am fost necajiti si pentru ca pe 29 decembrie, cand am ajuns, muzeele nu erau deschise. Insa am vazut catedrala sfantului Stefan. In rest, am mancat gulas (foarte picant) si colac secuiesc. Preturile mi s-au parut destul de mari acolo.

Pe 30 decembrie am luat trenul spre Viena. Da, aici pot spune ca orasul m-a dat pe spate. Am vizitat cam toate muzeele. Am fost la MuMoKa, Schonbrunn, Belvedere, Leopold etc. Intr-unul din muzee am vazut si un tablou al lui Victor Brauner. In rest, ce pot sa spun, am vazut zeci de tablouri in diverse stiluri, iar VIP-ul lor este Gustav Klimt. Personal, pe langa Klimt, mi-au placut si Egon Schiele si Richard Gerstl.

Mi-a placut foarte mult noaptea de Revelion. In centrul orasului era plin de oameni. Din 50 in 50 de metri erau amplasate casute de unde se auzea muzica, iar oamenii se adunau si dansau. Si dansau foarte frumos.

In Viena am ajuns si la celalalt capat al orasului, la Gasometer. Cu metroul, acolo, poti ajunge unde doresti.

Am ajuns si la Prater si m-am dat si eu in niste leagane, bineinteles. N-am indraznit sa ma urc in roata.

La Viena pot spune ca am devenit fan mancare japoneza/chinezeasca. Intr-un restaurant de la statia de metrou de langa Prater ne-am luat all you can eat cu numai 5 euro. Am gasit si un restaurant grecesc unde eu am mancat souvlaki, iar tati musaca. Yammii.

Dar, cel mai tare loc in care am mancat a fost  Centimeter. Nimic pretentios la prima vedere, insa cand vedeai portiile de mancare comandate, bineinteles la centimetru, ramaneai mut. Ce ziceti de o ciorba de cartofi servita intr-o paine scobita?

Am fost chiar si la piata. Au un markt foarte ordonat. Dar senzatia au facut-o legumele si fructele mari, stralucitoare, sanatoase. Parca ar fi fost lustruite. In alt loc din piata gaseai condimente de toate felurile si din toate partile lumii.

Dar, cateodata cuvintele sunt de prisos. Cel mai bine vorbesc imaginile:


Blog Stats

  • 98.942 hits
ianuarie 2009
L M M J V S D
« dec.   feb. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Reclame