Zmeura's Weblog

Archive for aprilie 17th, 2008

Romanul cu tenta religioasa a suedezului Pär Lagerkvist, intitulat Moartea lui Ahasverus (1960), cauta raspunsurile la eternele intrebari existentiale ale omenirii, intr-un timp indepartat, mai precis un ev mediu de dupa razboi, cand soldatii se intorc acasa si singura lor sansa de supravietuire e sa devina banditi.

Punctul de plecare al cartii il consituie un han rupt de lume in care se aciueaza toti pelerinii care vor sa ajunga in Tara Sfanta si sa viziteze mormantul lui Iisus.

Ca personaje principale avem un fost soldat ce se da drept pelerin, dar nu e convins ca este unul, un strain a carui aura misterioasa ramane neatinsa pana la sfarsitul cartii si o femeie, fosta concubina a soldatului, care se regaseste cu acesta in acel han, dupa multi ani.

Prin intermediul femeii aflam istoria relatiei celor doi. Noi o aflam mai mult sub forma reprosului adus soldatului de care fusese indragostita, dar care a parasit-o. Povestea femeii nu e una tocmai fericita: a trait in pesteri, a invatat sa supravietuiasca in paduri, si-a vandut trupul barbatilor, a ajuns betiva.

Soldatul, care se vrea a fi pelerin dar nu stiu daca intruneste calitatile necesare, vrea sa ajunga in Tara Sfanta dupa ce, intors de la razboi si ajuns intr-un sat pustiit, intra intr-o casa si gaseste pe un pat o femeie moarta de mai mult timp. Pana aici nimic neobisnuit, insa cand ii vede semnele crucificarii – fiind o stigmata – ii cade la picioare si hotaraste ca drumul spre Tara Sfanta trebuie sa il faca pentru ea.

Strainul, in schimb, este un ateu convins, care se alatura calatoriei soldatului mai mult din obisnuinta de a calatori si a nu avea un loc anume la care sa se intoarca. Asa se face ca atunci cand adevaratii pelerini pornesc spre Tara Sfanta, cei doi hotarasc si ei sa plece. Li se altaura, la insistentele ei, si femeia soldatului, care isi va afla moartea in timp ce isi salveaza iubitul de la o sageata predestinata.

Desi pierde corabia spre Ierusalim, soldatul reuseste sa paraseasca portul, insa datorita conjuncturii nefaste, nu se stie daca ajunge la destinatia mult dorita. Necunoscutul va ramane la manastirea din port.

Se va mania pe Dumnezeu si intr-un monolog ii va cere socoteala pentru pretentia de a crede in EL. Ii va spune ca nu e singurul care a suferit si care si-a purtat crucea. Nu intelege de ce dintre toti oamenii care sufera si care-si poarta crucea, El este „cel caruia ii spun Fiul Domnului”, „de parca nu ar mai fi fost nici o alta durere decat durerea ta, nici o alta nedreptate decat cea comisa impotriva ta”.

Strainul nu doreste decat sa-si gaseasca linistea cea eterna, adica moartea, fiind bucuros cand o simte aproape. El vede moartea ca pe un dar, ca pe o eliberare de suferinta.

E un roman ce mi-a placut mai mult prin ideile puse in discutie decat prin scriitura; sau poate vina o poarta traducatorul, caci traducerea mi s-a parut puerila.

Reclame

Blog Stats

  • 98.749 hits
aprilie 2008
L M M J V S D
« mart.   mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
Reclame